/ Munții Piatra Craiului / România

Îmi amin­tesc că prima în­tâl­nire cu Pia­tra Cra­i­u­lui a fost un­deva prin anii stu­den­ției, chiar pe la în­ce­put, când am fă­cut un soi de dru­me­ție de du­mi­nică până la ca­bana Pla­iul Foii îm­pre­ună cu câ­țiva co­legi. Era toamnă în Bra­șov, poate la în­ce­put de oc­tom­brie, cam pe la vre­mea când ne strân­se­se­răm la fa­cul­tate pen­tru un nou an uni­ver­si­tar și-mi amin­tesc că în di­mi­neața când am luat tre­nul per­so­nal că­tre Zăr­nești era rece. În aer se sim­țea deja iarna ce urma să vină, ames­te­cându-și par­fu­mu­rile reci cu mi­ro­sul in­con­fun­da­bil al pă­cu­rii ce­fe­riste.

Dru­mul de la Zăr­nești la Pla­iul Foii, fă­cut pe jos, mi‑a des­fă­șu­rat trep­tat in­cre­di­bila pa­no­ramă a abrup­tu­ri­lor Pie­trei Cra­i­u­lui, ca un zid de pia­tră ri­di­cat din pământ în ca­lea no­ri­lor. Mi s‑au pă­rut spec­ta­cu­loși. Rot­u­n­ji­sem ochii ca să cu­prind în­treg spec­ta­co­lul montan, însă n‑am spus ni­mic com­pa­ni­o­ni­lor mei — era vre­mea ti­ne­re­ții când a te de­clara im­pre­sio­nat pu­tea pă­rea semn de slă­bi­ciune. Am au­zit apoi po­veș­tile co­le­gi­lor mei bra­șo­veni des­pre in­cur­siu­nile lor pe acest munte, toate pre­să­rate cu mis­ter și sus­pans, ca și cum doar unor ini­țiați li se în­gă­duia ca­lea că­tre cres­tele sale tai­nice. Mai târ­ziu am re­vă­zut ace­eași per­spec­tivă a Pie­trei Cra­i­u­lui dintr‑o că­ruță care mă du­cea ală­turi de un pri­e­ten că­tre Pla­iul Foii, de unde am ple­cat apoi să cu­ce­rim cre­asta Fă­gă­ra­șu­lui. Țin minte pre­cis că atunci mi-am pro­mis că voi în­drăzni să urc pe pia­tra lor ver­ti­cală — dacă au re­u­șit al­ții, si­gur voi re­uși și eu. Au tre­cut mulți ani de atunci și nu știu cum s‑a în­tâm­plat că n‑am ajuns nici­o­dată pe Pia­tra Cra­i­u­lui. N‑au fost în ca­lea mea ori poate că eu n‑am fost în ca­lea lor.

Pen­tru fi­e­care din­tre noi lu­mea e con­stru­ită din per­cep­ții. Ve­dem ceea ce vrem să ve­dem, ceea ce ni s‑a spus să ve­dem. Pia­tra Cra­i­u­lui ră­mă­sese în min­tea mea lo­cul mis­te­rios și pe­ri­cu­los unde doar ini­ția­ții se avântă. Veți în­țe­lege deci de ce acum, când m‑am ho­tă­rât să urc pen­tru prima oară, per­cep­ți­ile și ra­țiu­nea mea se con­tra­zi­ceau re­ci­proc. Amin­ti­rea po­veș­ti­lor spuse de co­le­gii mei, cu re­fu­gii tai­nice, po­teci se­crete și ne­um­blate, as­cen­siuni pe­ri­cu­loase și tra­ver­sări ae­riene era con­tra­zisă de fo­to­gra­fi­ile și is­to­ri­ile ce­lor ce ur­cau Pia­tra Cra­i­u­lui în anii re­cenți. Am că­u­tat poze care să în­fă­ți­șeze pe­ri­co­lele pe care ima­gi­na­ția mea le ata­șase aces­tui munte, însă n‑am gă­sit. Ra­țio­nal, tre­buia să ad­mit că poate mă în­șel. Dar un fel de emo­ție di­fuză, greu de de­fi­nit în cu­vinte, mă stră­bă­tea to­tuși la gân­dul as­cen­siu­nii. Îmi place să cred că am re­u­șit s‑o as­cund pri­e­te­ni­lor care m‑au în­so­țit în această că­lă­to­rie.

Am ales un tra­seu care în­ce­pea din par­tea cea­laltă a mun­te­lui față de prima mea în­tâl­nire cu el. Poate că a fost un gest de re­ve­rență, ca să‑i arăt că mă apro­pii cu mo­des­tie și res­pect. Po­te­cile care în­cep din­spre Pla­iul Foii sunt mai avân­tate, mai di­recte și mai în­drăz­nețe — nu se cu­ve­nea să în­cep de acolo, ca și cum i‑aș fi spus că vreau să‑l su­pun. Așa că am por­nit de la Fân­tâna lui Bo­to­rog, pe bandă gal­benă, că­tre ca­bana Cur­mă­tura, tre­când prin po­iana Ză­no­aga.

Ur­cu­șul prin pă­dure e oa­re­cum în­șe­lă­tor. Ce­lui care a mai um­blat pe că­ră­rile mun­ți­lor îi cre­ează im­pre­sia de fa­mi­li­a­ri­tate — va mai fi mai vă­zut po­teci ca as­tea, prin pă­du­rea de fag ames­te­cată ici-colo cu brad. Po­ie­nile par și ele des­prinse din pe­i­sa­jele ori­că­rui alt ma­siv mun­tos. Doar pri­vi­rea că­tre îna­inte, spre cre­asta brusc avân­tată ce iz­bu­c­nește nu de­parte de lo­cul unde te afli, te aver­ti­zează că nu‑i bine să crezi că ești într-un loc oa­re­care. Până la ca­bana Cur­mă­tura însă to­tul pare fi­resc, co­mun.

Când am ajuns la ca­bană am în­ce­put să în­țe­leg care va fi pro­vo­ca­rea. De acolo mun­tele se ri­dică brusc spre cer, fă­cându-te să te în­trebi pe unde s‑o fi stre­cu­rând că­ra­rea care îl urcă. În doar doi ki­lo­me­tri urci vreo șapte sute de me­tri al­ti­tu­dine, ceea ce simți în fi­e­care mu­șchi al pi­cioa­re­lor. Am răz­bă­tut pe tra­seu prin pia­tră și mici hor­nuri până la cre­astă, ie­șind sus chiar sub Vâr­ful As­cuțit, lângă re­fu­giu. Și o dată aju­nși pe cre­astă, Pia­tra Cra­i­u­lui ne‑a răs­plătit cu da­ru­rile de preț pe care le re­zervă ce­lor ce tru­desc până sus: spec­ta­cu­loase pa­no­rame ale îm­pre­ju­ri­mi­lor și mai ales ale Bu­ce­gi­lor.

După o pa­uză bi­ne­me­ri­tată ne-am con­ti­nuat dru­mul spre nord-est, prin Pa­dina Po­pii, până în șaua Pa­di­nii În­chise, de unde am co­bo­rât la fel de abrupt — ori poate chiar și mai abrupt — că­tre ca­bana Cur­mă­tura. Cre­asta a fost o des­fă­șu­rare im­pre­sio­nantă de abrup­turi că­tre Pla­iul Foii, pe buza că­rora se în­șiră po­teca, fără a fi vreo­dată mai sus­pen­dată ori mai pe­ri­cu­loasă de­cât aș fi pu­tut în­drăzni. Com­pa­ra­tiv cu ex­pe­riența Cus­tu­rii Să­ră­ții din Fă­gă­raș, pe care am ales s‑o oco­lesc, de­cla­rându-mă în­vins, mu­chia Pie­trei Cra­i­u­lui a fost — mă­car pe por­țiu­nea pe care am străbătut‑o — mult mai pri­e­te­noasă și mai ac­ce­si­bilă. Emo­ți­ile mi-au fost ri­si­pite și în lo­cul lor am așe­zat o to­tală ad­mi­ra­ție față de acest munte.

Am în­che­iat tura că­tre seară, când soa­rele toc­mai se as­cun­dea după cre­asta din care co­bo­ram. Și pe mă­sură ce pier­deam al­ti­tu­di­nea atât de greu cu­ce­rită, în min­tea mea se stre­cura deja gân­dul în­toar­ce­rii. Ar mai fi de fă­cut vâr­ful La Om, Țim­ba­lele, cre­asta su­dică, vâr­ful Turnu…

De acum Pia­tra Cra­i­u­lui îmi e pri­e­tenă.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.