/ Munții Cindrel / Munții Lotrului / România

Cu cinci ani în urmă, când am luat la picior creasta Cin­dre­lu­lui, pla­nurile erau mult mai mărețe. Cu cor­tul în spate și cu provizii destul de serioase, ne gân­deam că vom răz­bate de pe vâr­ful Cin­drel către cur­mă­tura Ște­flești și de acolo vom con­tinua pe creasta Lotru­lui până jos, la fosta cabană Pre­jba și apoi în valea Oltu­lui. N‑a fost să fie așa, o gleznă sucită ne‑a zădăr­nicit planul. Ște­fleștiul și creasta Lotru­lui au rămas să fie altă­dată descoperite.

Creasta munților Lotru­lui nu e foarte comod de abor­dat. Ca să nu bați zeci de kilo­metri pe jos, pe dru­muri forestiere, tre­buie să ajungi cu o mașină în cur­mă­tura Ște­flești, apoi să iei creasta la picior și să te bazezi că altcineva coboară mașina în vale, căci înapoi nu te mai întorci. Ceea ce e lesne de zis, dar nu și de făcut: cine merge vreo 30 km la deal și încă pe-atât la vale pe un drum forestier destul de prost pe alocuri doar ca să ducă o ceată de munțo­mani?

Așa că am optat pen­tru vari­anta mai sim­plă: doar vâr­ful Ște­flești. Împre­ună cu obiș­nu­itul meu tovarăș de munți Alin am por­nit hotărâți spre popa­sul de seară, Rânca. A doua zi am con­tin­uat pe Transalpina și am făcut dreapta pe Valea Fru­moasă, urcând ușurel (că dru­mul e cam prost) spre cur­mă­tura Ște­flești. Se poate ajunge teo­retic cu orice fel de mașină dacă aveți un pic de expe­riență de con­dus pe dru­muri mai proaste, dar un crossover sau un 4x4 sunt mai potriv­ite. Sus în Cur­mă­tură am putut privi de o parte și de alta cele două vâr­furi gemene: Cin­drel spre stânga și Ște­flești spre dreapta. Le-am urcat pe rând, întâi Ște­flești și apoi Cin­drel, coborând de fiecare dată în cur­mă­tură, că nu‑i cum alt­fel.

Nu sunt multe de povestit despre urcușuri. Poate fap­tul că pe Ște­flești nu e mar­caj și tre­buie să te ori­en­tezi după pote­cile exis­tente care se mai pierd însă spre partea de sus. Dar, dacă nu e ceață, viz­ibil­i­tatea foarte bună și se vede clar unde tre­buie să ajungi. Era pustiu pe Ște­flești, doar o stână undeva mai departe sub creastă și câțiva culegă­tori întârzi­ați de bujor de munte — flo­rile erau duse deja. Deși e pro­te­jat de lege, Rhodo­den­dron este jumulit în fiecare an de pe toți munții pen­tru dul­ceață și ceai.

Cin­dre­lul s‑a dovedit mult mai pop­u­lat. Când cob­o­ram din Ște­flești, cur­mă­tura s‑a aglom­erat brusc cu mai multe mașini. Unii au luat‑o la picior, alții au con­tin­uat cu mașinile în sus, până unde s‑a putut răz­bate. Iar pe vârf am găsit veselie mare, panto­fari în mașini care au găsit prob­a­bil un drum ce urcă până sus de tot. Nu prea mi‑e clar de ce se poate cir­cula într-un parc nat­ural cu mașina și nici unde sunt activiștii ăia de mediu care toată ziua se scan­dal­izează pe Face­book, dar nu fac nimic con­cret pen­tru natură. În fine…

Am coborât apoi pe valea Sadu­lui, ca să vedem cum se prez­intă acce­sul pe acolo. E cam la fel cu valea Fru­moasă, în gen­eral prac­ti­ca­bil cu orice mașină, dar cu viteză mică și cu grijă la denivelări. Sunt peste 30 de kilo­metri de coborât, deci durează aproape două ore până la asfalt. În vale, la Sadu, s‑a încheiat tura noas­tră în natură și am revenit la "civ­i­liza­ția" trafi­cu­lui de pe valea Oltu­lui. 


Descarcă track KML


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu