Cu cinci ani în urmă, când am luat la picior creasta Cindrelului, planurile erau mult mai mărețe. Cu cortul în spate și cu provizii destul de serioase, ne gândeam că vom răzbate de pe vârful Cindrel către curmătura Șteflești și de acolo vom continua pe creasta Lotrului până jos, la fosta cabană Prejba și apoi în valea Oltului. N‑a fost să fie așa, o gleznă sucită ne‑a zădărnicit planul. Ștefleștiul și creasta Lotrului au rămas să fie altădată descoperite.
Creasta munților Lotrului nu e foarte comod de abordat. Ca să nu bați zeci de kilometri pe jos, pe drumuri forestiere, trebuie să ajungi cu o mașină în curmătura Șteflești, apoi să iei creasta la picior și să te bazezi că altcineva coboară mașina în vale, căci înapoi nu te mai întorci. Ceea ce e lesne de zis, dar nu și de făcut: cine merge vreo 30 km la deal și încă pe-atât la vale pe un drum forestier destul de prost pe alocuri doar ca să ducă o ceată de munțomani?
Așa că am optat pentru varianta mai simplă: doar vârful Șteflești. Împreună cu obișnuitul meu tovarăș de munți Alin am pornit hotărâți spre popasul de seară, Rânca. A doua zi am continuat pe Transalpina și am făcut dreapta pe Valea Frumoasă, urcând ușurel (că drumul e cam prost) spre curmătura Șteflești. Se poate ajunge teoretic cu orice fel de mașină dacă aveți un pic de experiență de condus pe drumuri mai proaste, dar un crossover sau un 4x4 sunt mai potrivite. Sus în Curmătură am putut privi de o parte și de alta cele două vârfuri gemene: Cindrel spre stânga și Șteflești spre dreapta. Le-am urcat pe rând, întâi Șteflești și apoi Cindrel, coborând de fiecare dată în curmătură, că nu‑i cum altfel.
Nu sunt multe de povestit despre urcușuri. Poate faptul că pe Șteflești nu e marcaj și trebuie să te orientezi după potecile existente care se mai pierd însă spre partea de sus. Dar, dacă nu e ceață, vizibilitatea foarte bună și se vede clar unde trebuie să ajungi. Era pustiu pe Șteflești, doar o stână undeva mai departe sub creastă și câțiva culegători întârziați de bujor de munte — florile erau duse deja. Deși e protejat de lege, Rhododendron este jumulit în fiecare an de pe toți munții pentru dulceață și ceai.
Cindrelul s‑a dovedit mult mai populat. Când coboram din Șteflești, curmătura s‑a aglomerat brusc cu mai multe mașini. Unii au luat‑o la picior, alții au continuat cu mașinile în sus, până unde s‑a putut răzbate. Iar pe vârf am găsit veselie mare, pantofari în mașini care au găsit probabil un drum ce urcă până sus de tot. Nu prea mi‑e clar de ce se poate circula într-un parc natural cu mașina și nici unde sunt activiștii ăia de mediu care toată ziua se scandalizează pe Facebook, dar nu fac nimic concret pentru natură. În fine…
Am coborât apoi pe valea Sadului, ca să vedem cum se prezintă accesul pe acolo. E cam la fel cu valea Frumoasă, în general practicabil cu orice mașină, dar cu viteză mică și cu grijă la denivelări. Sunt peste 30 de kilometri de coborât, deci durează aproape două ore până la asfalt. În vale, la Sadu, s‑a încheiat tura noastră în natură și am revenit la “civilizația” traficului de pe valea Oltului.
Lasă un comentariu