Cu cinci ani în urmă, când am luat la pi­cior cre­asta Cin­dre­lu­lui, pla­nu­rile erau mult mai mă­rețe. Cu cor­tul în spate și cu pro­vi­zii des­tul de se­ri­oase, ne gân­deam că vom răz­bate de pe vâr­ful Cin­drel că­tre cur­mă­tura Ște­flești și de acolo vom con­ti­nua pe cre­asta Lo­tru­lui până jos, la fosta ca­bană Pre­jba și apoi în va­lea Ol­tu­lui. N‑a fost să fie așa, o gleznă su­cită ne‑a ză­dăr­ni­cit pla­nul. Ște­fleștiul și cre­asta Lo­tru­lui au ră­mas să fie al­tă­dată descoperite.

Cre­asta mun­ți­lor Lo­tru­lui nu e foarte co­mod de abor­dat. Ca să nu bați zeci de ki­lo­me­tri pe jos, pe dru­muri fo­res­ti­ere, tre­buie să ajungi cu o ma­șină în cur­mă­tura Ște­flești, apoi să iei cre­asta la pi­cior și să te ba­zezi că alt­ci­neva co­bo­ară ma­șina în vale, căci îna­poi nu te mai în­torci. Ceea ce e lesne de zis, dar nu și de fă­cut: cine merge vreo 30 km la deal și încă pe-atât la vale pe un drum fo­res­tier des­tul de prost pe alo­curi doar ca să ducă o ceată de munțomani?

Așa că am op­tat pen­tru va­ri­anta mai sim­plă: doar vâr­ful Ște­flești. Îm­pre­ună cu obiș­nu­i­tul meu to­va­răș de munți Alin am por­nit ho­tă­râți spre po­pa­sul de seară, Rânca. A doua zi am con­ti­nuat pe Tran­sal­pina și am fă­cut dreapta pe Va­lea Fru­moasă, ur­când ușu­rel (că dru­mul e cam prost) spre cur­mă­tura Ște­flești. Se poate ajunge te­o­re­tic cu orice fel de ma­șină dacă aveți un pic de ex­pe­riență de con­dus pe dru­muri mai proaste, dar un cro­s­so­ver sau un 4x4 sunt mai po­tri­vite. Sus în Cur­mă­tură am pu­tut privi de o parte și de alta cele două vâr­furi ge­mene: Cin­drel spre stânga și Ște­flești spre dreapta. Le-am ur­cat pe rând, în­tâi Ște­flești și apoi Cin­drel, co­bo­rând de fi­e­care dată în cur­mă­tură, că nu‑i cum altfel.

Nu sunt multe de po­ves­tit des­pre ur­cu­șuri. Poate fap­tul că pe Ște­flești nu e mar­caj și tre­buie să te orien­tezi după po­te­cile exis­tente care se mai pierd însă spre par­tea de sus. Dar, dacă nu e ceață, vi­zi­bi­li­ta­tea foarte bună și se vede clar unde tre­buie să ajungi. Era pus­tiu pe Ște­flești, doar o stână un­deva mai de­parte sub cre­astă și câ­țiva cu­le­gă­tori în­târ­zi­ați de bu­jor de munte — flo­rile erau duse deja. Deși e pro­te­jat de lege, Rho­do­den­dron este ju­mulit în fi­e­care an de pe toți mun­ții pen­tru dul­ceață și ceai.

Cin­dre­lul s‑a do­ve­dit mult mai po­pu­lat. Când co­bo­ram din Ște­flești, cur­mă­tura s‑a aglo­me­rat brusc cu mai multe ma­șini. Unii au luat‑o la pi­cior, al­ții au con­ti­nuat cu ma­și­nile în sus, până unde s‑a pu­tut răz­bate. Iar pe vârf am gă­sit ve­se­lie mare, pan­to­fari în ma­șini care au gă­sit pro­ba­bil un drum ce urcă până sus de tot. Nu prea mi‑e clar de ce se poate cir­cula într-un parc na­tu­ral cu ma­șina și nici unde sunt ac­ti­viș­tii ăia de me­diu care toată ziua se scan­da­li­zează pe Fa­ce­book, dar nu fac ni­mic con­cret pen­tru na­tură. În fine…

Am co­bo­rât apoi pe va­lea Sa­du­lui, ca să ve­dem cum se pre­zintă ac­ce­sul pe acolo. E cam la fel cu va­lea Fru­moasă, în ge­ne­ral prac­ti­ca­bil cu orice ma­șină, dar cu vi­teză mică și cu grijă la de­ni­ve­lări. Sunt peste 30 de ki­lo­me­tri de co­bo­rât, deci du­rează aproape două ore până la as­falt. În vale, la Sadu, s‑a în­che­iat tura noas­tră în na­tură și am re­ve­nit la “ci­vi­li­za­ția” tra­fi­cu­lui de pe va­lea Oltului. 

Des­carcă track KML