/ Munții Șureanu / România

Pe lista mun­ți­lor unde încă nu căl­ca­sem se afla și Șu­reanu. Al­ti­tu­di­nile vâr­fu­ri­lor de peste 2200 m fă­ceau foarte atrac­tivă ideea unei dru­me­ții pe cre­astă și oca­zia per­fectă s‑a ivit la sfâr­șit de iu­lie când o gașcă mai mare de pri­e­teni am ho­tă­rât că e vre­mea să aflăm care‑i treaba cu mun­ții ăș­tia. Dru­mul până acolo din Bu­cu­rești nu e chiar scurt, așa că am ple­cat din timp ca să ajun­gem la Poarta Ra­i­u­lui îna­inte de în­tu­ne­ric, dar tra­fi­cul nu ne‑a fost chiar fa­vo­ra­bil și ne‑a prins pu­țin seara pe drum. Răs­plata a fost însă o ca­bană care era mai de­grabă ho­tel (se nu­mește la fel ca lo­cul, Poarta Ra­i­u­lui) cu mân­care bună și per­so­nal os­pi­ta­lier, așa că ne-am re­mon­tat ra­pid mo­ra­lul.

Di­mi­neață am ur­cat cu ma­șina până la baza do­me­ni­u­lui schia­bil — acolo de unde por­nesc te­les­ca­u­nele — și am apu­cat vo­i­ni­cește la deal spre vâr­ful Șu­reanu. Pe drum am mai dat de alte con­struc­ții cu scop tu­ris­tic și ne-am în­tre­bat de ce nu sunt ex­ploa­tate de­cât în se­zo­nul de schi. Pri­ve­liș­tea e mi­nu­nată de sus, ac­ce­si­bi­li­ta­tea e re­la­tiv bună, poate doar dru­mul din Tran­sal­pina până la Poarta Ra­i­u­lui ar tre­bui nițel în­drep­tat pe ici, pe colo. Mun­ții Șu­reanu au o cre­astă do­moală, cu șei nu foarte adânci și pă­șuni largi. Doar ceața poate pune pro­bleme de orien­tare, căci în rest vezi to­tul ca‑n palmă, n‑ai cum să te ră­tă­cești nici dacă te stră­dui.

De pe vâr­ful Șu­reanu am ad­mi­rat la­cul de de­de­subt și cul­mile ce co­bo­rau ușor spre Transil­va­nia. Apoi am por­nit peste cur­mă­tura Șu­reanu că­tre Vâr­ful lui Pă­tru care e cel mai înalt din ma­siv. Ni­mic spe­cial de po­ves­tit, doar căl­dura une­ori su­fo­cantă și stâ­nile cu doar un câine pe lângă care am tre­cut. N‑or fi urși în Șu­reanu? Mis­ter, nu ne-am pu­tut ex­plica ab­sența du­lă­i­lor. De pe Vâr­ful lui Pă­tru e o pa­no­ramă foarte fru­moasă a la­cu­lui Oașa pen­tru care me­rită bă­tut tot dru­mul.

La fi­nal am dat o tură și pe la­cul Șu­reanu care e cu ade­vă­rat fru­mos, agă­țat parcă sub ver­san­tul abrupt. Pă­du­rea din jur se re­flectă în apa la­cu­lui, dându‑i o cu­loare de sma­rald care cre­ează o at­mosferă unică. Lume multă pe-acolo, dar nu e voie să se facă baie sau pic­ni­curi, așa că ma­lul arată bine, re­la­tiv con­ser­vat în sta­rea sa na­tu­rală.

Am fi pu­tut să mai con­ti­nuăm pe creste spre vâr­furi se­cun­dare, dar ade­vă­rul e că mun­ții Șu­reanu nu sunt chiar așa de va­ri­ați ca pe­i­saj. Ori­unde ai merge pe cre­astă vezi cam ace­leași îm­pre­ju­rimi, ace­leași culmi care co­bo­ară do­mol, ace­leași pă­șuni în­tinse. Pro­ba­bil că par­tea din­spre vest, că­tre Sar­mi­ze­ge­tusa, e di­fe­rită, dar dis­tan­țele sunt mari până acolo așa că am lă­sat acele co­cla­uri pe al­tă­dată.


Des­carcă track KML


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu