Warning: Undefined variable $terms_list in /var/www/html/sorin/wp-content/themes/Traveler/single-gastroblog.php on line 6

- Ce-ai lua cu tine, dacă s‑ar pune problema
Să faci zil­nic na­veta în­tre rai şi iad, ca să ţii nişte cursuri?
— O carte, o sti­clă cu vin şi‑o fe­meie, Doamne, dacă nu-ţi cer prea mult.
— Ceri prea mult, îţi tă­iem fe­meia, te-ar ţine de vorbă,
Ţi-ar îm­puia ca­pul cu flea­curi şi n‑ai avea timp să-ţi pre­gă­teşti cursul.
— Te im­plor, taie-mi car­tea, o scriu eu, Doamne, dacă am lângă mine
O sti­clă de vin şi‑o fe­meie. Asta aş dori, dacă nu cer prea mult.
— Ceri prea mult. Ce-ai dori să iei cu tine, dacă s‑ar pune problema
Să faci zil­nic na­veta în­tre rai şi iad, ca să ţii nişte cursuri?
— O sti­clă de vin şi‑o fe­meie, dacă nu cer prea mult.
— Ai mai ce­rut asta o dată, de ce te încăpăţânezi,
E prea mult, ţi-am spus, îţi tă­iem femeia.
— Ce tot ai cu ea, ce atâta pri­goană? Mai bine tă­i­aţi-mi vinul,
Mă mo­leşeşte şi n‑aş mai pu­tea să-mi pre­gă­tesc cur­sul, in­spi­rându-mă din ochii iubitei.
Tă­cere, mi­nute lungi, poate chiar veş­ni­cii, lă­sându-mi-se timp pen­tru uitare.
— Ce-ai dori să iei cu tine, dacă s‑ar pune problema
Să faci zil­nic na­veta în­tre rai şi iad, ca să ţii nişte cursuri?
— O fe­meie, Doamne, dacă nu cer prea mult.
— Ceri prea mult, îţi tă­iem femeia.
— Atunci taie-mi mai bine cur­su­rile, taie-mi ia­dul şi ra­iul, ori to­tul, ori nimic.
Aş face dru­mul din­tre rai şi iad degeaba.
Cum să‑i spe­rii şi să‑i în­fri­coşez pe pă­că­toşii din iad,
Dacă n‑am fe­meia, ma­te­rial di­dac­tic, să le‑o arăt?
Cum să‑i înalţ pe dre­pţii din rai, dacă n‑am car­tea să le‑o tălmăcesc?
Cum să su­port eu dru­mul şi di­fe­renţele de tem­pe­ra­tură, lu­mi­no­zi­tate şi presiune
Din­tre rai şi iad, dacă n‑am vi­nul să-mi dea curaj?

Ma­rin So­rescu – Dacă nu cer prea mult

M‑am în­cu­ra­jat zi­lele tre­cute să ur­mez sfa­tul lui Vali C. – un pri­e­ten – şi am cum­pă­rat o sti­clă de vin chi­lian. Se cheamă Fron­tera. Pro­ba­bil că o urmă de na­ţio­na­lism m‑a mâ­nat de la spate să iau şi un vin ro­mâ­nesc. Aşa că, pe lângă Fron­tera – care e un Sau­vig­non Blanc – am luat ace­laşi soi de la Se­gar­cea (Do­me­niul Co­roa­nei). Ajuns acasă le-am pus la rece şi mi-am lă­sat pa­pi­lele gus­ta­tive să aş­tepte ne­răb­dă­toare în­tâl­ni­rea cu aceste vinuri.

Vi­nul chi­lian a fost o sur­priză foarte plă­cută. Pe eti­chetă se spu­nea des­pre ca­rac­te­rul lui fruc­tuos – ei bine, aşa e! si­mţi fructe mi­şu­nând prin el, bântuindu‑l dis­cret, fără ca vre­u­nul să iasă stri­dent în evi­denţă. Vali C. spu­nea că are un uşor gust de so­cată – eu unul nu aş spune asta cu tă­rie, deşi un­deva, de­parte, am si­mţit un par­fum de floare de soc. Un vin mi­nu­nat, că­ruia într-ade­văr nu‑i mai tre­buie ab­so­lut ni­mic pen­tru a te desfăta. Îţi menţine trează atenţia, fără să te ci­că­lească, lă­sându-te să de­slu­şeşti me­reu altă nu­anţă de gust, care ime­diat parcă dis­pare pen­tru a face loc al­teia într‑o ar­mo­nie per­fectă cu cele di­na­in­tea sa. După pri­mul pa­har, re­nu­nţi să ca­ta­lo­ghezi şi să cla­si­fici, te aban­do­nezi acor­du­lui de sen­za­ţii şi înţe­legi că une­ori tre­buie pur şi sim­plu să tră­ieşti şi să curgi îm­pre­ună cu timpul.

Sau­vig­non-ul de Se­gar­cea a tre­buit să răs­pundă aces­tei pro­vo­cări. A făcut‑o, demn, fără fa­soa­nele unui vin pre­tenţios, de­parte de a în­cerca să mă im­pre­sio­neze cu arome alam­bi­cate. A fost sim­plu şi di­rect, mai pu­ţin aro­mat, dar sin­cer în abor­dare, eta­lându-şi gus­tul uşor as­pri­cios într-un mod cam re­pe­zit, cum îi stă bine unui ol­tean. Un vin bun, sim­plu şi cin­stit – aşa l‑am si­mţit eu. Mi­reasma lui dis­cretă de vie ol­te­nească mi‑a amin­tit ver­su­rile unui alt ol­tean ge­nial, de aceea am în­ce­put cu ele. Poate că to­tuşi te poţi spri­jini de um­bra unui ci­uline, dacă eşti în mar­gi­nea viei, la Segarcea.

Si uite aşa, m‑am ho­tă­rât să mai în­cerc di­verse vi­nuri, după ceva do­cu­men­tare an­te­ri­oară, pen­tru că sunt atâ­tea co­mori de fe­lul acesta în ju­rul nos­tru, doar că ne-am pier­dut do­rinţa de a le des­co­peri. Eu încă mai vreau să des­co­păr. Dacă nu cer prea mult…

P.S. – Nu ui­taţi să po­tri­viţi vi­nul cu mân­ca­rea… alt­min­teri veţi rata în­tâl­ni­rea cu paradisul.

Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Alice

    Parcă eu am zis‑o pe asta cu spri­ji­ni­tul de um­bra unui ci­uline (iarta-mi aro­ganta de a‑mi in­susi ex­pre­sia, in orice caz ma re­ga­sesc te­ri­bil in ex­pre­sie). Stiu ca era un post des­pre oa­me­nii de la munte, oa­me­nii de la cam­pie, eu am ba­gat cu as­tia de la cam­pie, cu orizontul..Am ca­u­tat la pos­tul Ge­o­gra­fia su­fle­tu­lui nos­tru (http://sorin.sfirlogea.com/2009/08/07/geografia-sufletului-nostru), dar n‑am ga­sit. Poate e chiar co­men­ta­riul la care face re­fe­rire Geografia…Oricum, nu-mi vine sa cred ca e din 2009 si parca e ca ieri..

    • Sorin Sfirlogea

      Da, Alice, ție îți apar­ține ex­pre­sia, iar aici fă­ceam re­fe­rire la ea. Uite aici lo­cul unde ai folosit‑o. Au tre­cut pa­tru ani de atunci, parcă era ieri, nu? 🙂

      • Alice

        Mul­țu­mesc. Asta nu-mi place mie la blo­guri, ”că sunt efemere”.Că tră­iesc sub acest pa­ra­dox: deși e ar­hiva ală­turi, mai ni­meni nu o ac­ce­sează, iar în ea să­lă­ș­lu­iesc lu­cruri va­lo­roase. Mi se pare un exer­ci­țiu bun, acela de a mai scoate la ive­ală câte un post din ve­chime, via Fa­ce­book. Îl vom lua de nou și ne vom bu­cura la fel ca prima oară, dacă nu mai mult. Pen­tru că noi, ci­ti­to­rii mo­derni, nu ne mai acor­dăm tihna de a ne în­toarce în tre­cut. Trăim sub epoca ime­di­a­tu­lui și acu­mu­lui. Ori­cum, fe­li­ci­tări pen­tru lon­ge­vi­ta­tea blo­gu­lui, pen­tru per­se­ve­rență și pen­tru idei.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.