Micul prinț

/ Vinuri / Oltenia / România

Mânat de meteahna mea din ultima vreme – vin­urile roșii și negre – m‑am mai înc­umetat la o com­para­ție îndrăzneață pen­tru mine: două vin­uri seci. Unul de aici, altul de aiurea, adică din Chile. Poate că veți spune că nu‑i corect să com­pari un Caber­net Carmenere cu un Mer­lot, s‑ar putea să aveți drep­tate. Dar asta am făcut.

Din­tru început spun cu mâna pe inimă că m‑am îndoit de alegerea mea. “Vin­uri roșii, seci… are să-mi pară rău” mă gân­deam în fața raf­turilor. Mi-am luat inima‑n dinți si am ales un Caber­net Carmenere “El Emper­ador”, din Chile. N‑a fost o alegere rea, dar nici una mem­o­ra­bilă. L‑am așezat odi­h­nit în pahar și i‑am cerut să mi se dezvăluie, însă n‑are haine de paradă, bietul. Cam închis la culoare, roșu spre brun, nu se lasă străpuns de lumină decât cu greu­tate. Aromele sunt echili­brate: nu simți alcool, nici tanin, nici acid­i­tate, doar o adiere dis­cretă, dar per­sis­tentă de vișine târzii. Gus­tul din păcate nu m‑a prea sur­prins: ace­leași vișine acrișor-amărui, poate cu un iz de com­pot, care se risipește după o vreme lăsând un iz de lămâie, pen­tru ca apoi să revină un pic mai amărui-dulciu.

A doua alegere a fost Prince Mircea, Merlot-ul de la Vânju Mare. M‑am întors în Olte­nia, pe care spre rușinea mea am ignorat‑o în harta vin­urilor românești, dar care mi‑a demon­strat de mai multe ori cât de nedrept am fost cu ea. Am citit prin diverse locuri ca Prince Mircea e, de fapt, micul prinț. Asta pen­tru că marele prinț este Prince Matei. Într‑o bună zi am să verific eu cum e cu acest mare prinț… Până la vre­mea aceea să vă spun despre micul prinț: e o întâl­nire mem­o­ra­bilă. Are o con­sis­tență intere­santă, îl simți vâs­cos, deși curge iute, poate e tan­inul echili­brat de acid­i­tatea sprințară sau poate e doar o părere, cine știe? Te min­unezi de gus­tul plă­cut de vișine amare și toc­mai când îți pare că l‑ai deslușit mai bine, se ascunde sub o aromă intensă de prune uscate. Și gus­tul ăsta per­sistă, per­sistă și zici că l‑ai învățat bine, îl știi deja pe de rost și, hop!, îți dai seama că s‑a stre­cu­rat un pic de tanin lem­nos, ca o așchie de ste­jar care a zăbovit peste niște scorțișoară. Unde‑i pruna uscată, unde sunt vișinele?

De bună seamă că toate astea sunt doar părel­nice gân­duri ale unui degustă­tor tom­natec.

Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu