Ca orice omni­vor, omul are de de­slu­șit o com­pli­cată pro­blemă co­ti­diană: ce mă­nânc azi? Ni se pare oa­re­cum na­tu­ral să că­u­tăm zil­nic răs­puns pen­tru această în­tre­bare și to­tuși, dacă re­flec­tăm pu­țin la si­tu­a­ția al­tor spe­cii pre­cum car­ni­vo­rele sau ier­bi­vo­rele, pu­tem con­clu­ziona că față de aces­tea avem o di­lemă su­pli­men­tară. O fe­lină nu își pune ast­fel de în­tre­bări, viața ei este mult mai sim­plă în pri­vința ale­ge­ri­lor pe care tre­buie să le facă, iar se­lec­ția ali­men­te­lor po­tri­vite este scrisă în co­dul său ge­ne­tic. Pe de altă parte e con­dam­nată să moară de foame ală­turi de un fruct per­fect hră­ni­tor, care pen­tru ea însă nu con­sti­tuie hrană. De par­tea cea­laltă, omni­vo­rele vor fi me­reu ex­puse la po­ten­ți­ale con­se­cințe ne­plă­cute ale cu­ri­o­zi­tă­ții lor de a în­cerca să-și lăr­gească baza ali­men­tară — unele plante sau ani­male sunt ne­co­mes­ti­bile sau chiar toxice.

Di­lema omni­vo­re­lor aduce cu sine și o parte po­zi­tivă: fan­te­zia pot fi lă­sată li­beră în pri­vința mân­că­rii. Pen­tru noi, oa­me­nii, fi­e­care zi poate aduce cu sine ceva nou, ceva in­ci­tant — arta culi­nară este ba­zată toc­mai pe această nesfâr­șită ex­plo­rare a com­bi­na­ți­i­lor sur­prin­ză­toare, a ală­tu­ră­ri­lor ne­o­biș­nu­ite. Din pă­cate ne în­de­păr­tăm tot mai mult de a în­țe­lege hrana ca o com­bi­na­ție de com­po­nente na­tu­rale și ne ra­por­tăm tot mai des la ea printr‑o ter­mi­no­lo­gie in­dus­tri­ală: acizi grași, gră­simi sa­tu­rate, car­bo­hi­drați, an­ti­o­xi­danți, glu­ten, acizi fo­lici. Ceea ce pu­nem în far­fu­rie de­vine tot mai mult o re­țetă chi­mică pen­tru al­că­tu­i­rea că­reia ape­lăm mai pu­țin la fan­te­zie si mai mult la aju­to­rul al­tora, spe­cia­liști în di­ete și me­dici nu­tri­ți­o­niști. De­ve­nim trep­tat in­ca­pa­bili să ne hră­nim să­nă­tos sin­guri. Chiar și eti­che­tele de pe pro­du­sele pe care le cum­pă­răm ne pre­zintă con­ți­nu­tul ali­men­tar în ter­meni ști­in­ți­fici care ne in­duc trep­tat o vi­ziune ar­ti­fi­ci­ală asu­pra hra­nei: ca­lo­rii, pro­te­ine, li­pide, glucide.

To­tuși, rămânând la spe­ranța că nu ne vom pierde obiș­nu­ința de a ne hrăni na­tu­ral, este de re­mar­cat că pre­o­cu­pa­rea de a in­venta noi com­bi­na­ții de ali­mente și noi mo­da­li­tăți de pre­pa­rare a hra­nei a fost de‑a lun­gul tim­pu­lui mo­to­rul prin­ci­pal al îm­bu­nă­tă­ți­rii gas­tro­no­miei. Am aflat de cu­rând că în pre­zent există circa un mi­lion de re­țete culi­nare în în­treaga lume, ceea ce este to­tuși des­tul de pu­țin față de un po­ten­țial de un bi­li­ard, adică toate com­bi­na­ți­ile po­si­bile ale in­gre­dien­te­lor cu­nos­cute. Cum com­bi­năm însă aceste ingrediente?

Există o școală gas­tro­no­mică oc­ci­den­tală, care sus­ține com­bi­na­ți­ile din­tre in­gre­diente care au arome co­mune, po­ten­țându-se re­ci­proc. Așa gă­tesc cei din Eu­ropa nor­dică și din Ame­rica de Nord. Dim­po­trivă, bu­că­tă­ria asi­a­tică și cea sud-eu­ro­peană sus­țin com­bi­na­ți­ile de in­gre­diente apa­rent di­so­nante, care se com­ple­tează re­ci­proc, fără a avea prea multe ele­mente co­mune. Am fost mi­rat să aflu asta des­pre su­dul Eu­ro­pei, pe care îl ve­deam cumva ali­niat spi­ri­tu­lui ge­ne­ral-eu­ro­pean. Iar dacă vreți să știți mai multe des­pre cum pot fi com­bi­nate ali­men­tele și câte arome au ele în co­mun, pu­teți fo­losi harta aro­me­lor și gus­tu­ri­lor.

Poftă bună!

Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.