Când ro­mâ­nii se apucă de treabă, e mu­sai să fie și ceva im­pro­vi­zat. Nu ne pică nouă bine să gân­dim lu­cru­rile cum tre­buie, ca să iasă ceva de ca­li­tate. Im­per­fec­țiu­nea pre­me­di­tată este un­deva prin­tre ge­nele noas­tre co­lec­tive. Ju­mă­ta­tea de mă­sură e sim­bo­lul nos­tru național.

Exem­plu: pri­mă­ria din Oto­peni tri­mite doi ne­nici să vop­sească băn­cile din sta­ți­ile de auto­buz. Lu­cru foarte lă­u­da­bil, căci după o iarnă cu frig și ză­padă, lem­nul nu arăta foarte bine. Pe lângă pen­sule și vop­sea, pri­mă­ria le‑a mai dat și niște foi de hâr­tie pe care era ti­pă­rit “Proas­păt vop­sit”. Însă cum viața bate fil­mul, cei doi ne­nici și-au dat seama că nu au unde să li­pească hâr­tia res­pec­tivă, de­o­a­rece banca e, nu‑i așa, vop­sită și nu se face să strici lu­cra­rea pu­nând o hâr­tie peste vop­seaua proas­pătă. Drept pen­tru care au pus hâr­tia pe tro­tuar și au lipit‑o cu hâr­tie ade­zivă. Dar după ce au fă­cut asta și-au dat seama că s‑ar pu­tea să nu fie foarte clar ce e vop­sit, așa că au adă­u­gat lă­mu­ri­tor, cu pi­xul: banca.

Prinși în fo­cul vop­si­tu­lui, cei doi ne­nici dă­deau vo­i­ni­cește din pen­sule. Sunt multe bănci de vop­sit, mi-au con­fir­mat ei cu oa­re­care mân­drie când am în­tre­bat. Din pe­rii pen­su­lei stropi de vop­sea se îm­prăș­tiau cu ge­ne­ro­zi­tate pe tro­tu­a­rul de sub bancă. N‑ați avut o fo­lie de plas­tic s‑o pu­neți sub bancă când vop­siți? în­treb eu cu­rios. Unul se scar­pină sub șapcă și-mi răs­punde: ba da, aveam , da’ nu ne-am gân­dit.

Lasă că merge și-așa, îl con­so­lează celălalt.