Mă bu­cur foarte mult când aud că vreun ro­mân are suc­ces prin stră­i­nă­tate, du­când și alt­fel de vești des­pre noi de­cât ace­lea că am fi un neam de cior­di­tori și cer­șe­tori. Când vreun co­na­țio­nal de­vine fai­mos în sens po­zi­tiv, mă gân­desc că mai com­pen­sează pu­țin din im­pre­sia proastă pe care o fac cer­șe­to­rii ro­mâni care îm­pân­zesc ca­pi­ta­lele ță­ri­lor oc­ci­den­tale. Dar sunt pe de­plin în­cre­din­țat că nu cu câ­teva flori se face pri­mă­vară, e ne­voie de timp și de o masă sem­ni­fi­ca­tivă de ro­mâni obiș­nu­iți care să se com­porte ono­ra­bil, să mun­cească cin­stit și efi­cient, ca să anu­lăm ima­gi­nea proastă pe care ne-am creat‑o în lume.

Însă ob­serv de la o vreme în­coace că există o ape­tență te­ri­bilă pen­tru așa-nu­mi­tele “vești bune des­pre ro­mâni”. Presa se în­trece în a ne spune că di­verși con­ce­tă­țeni ai noș­tri au fă­cut câte ceva re­mar­ca­bil prin cele mai în­de­păr­tate col­țuri ale lu­mii, dar mai cu seamă prin Eu­ropa și prin State. Mai mult, nici­o­dată per­soa­nele as­tea nu sunt evi­den­ți­ate doar de re­a­li­ză­rile lor con­crete — în­tot­dea­una e ne­voie să aibă încă un set com­plet de ca­li­tăți: sunt fru­moși, mo­dești, mun­ci­tori, n‑au ui­tat de unde au ple­cat, pa­tri­oți și că­u­tați de toate uni­ver­si­tă­țile și com­pa­ni­ile din lume. Ul­ti­mul ase­me­nea exem­plu este cel al unei june din Si­biu, des­pre care am aflat din mi­ni­mum cinci pos­tări pe fa­ce­book că este “una din cele de mai suc­ces fe­mei din lume” la doar 28 de ani, că i se fac sute de oferte de că­tre com­pa­nii pre­cum Go­o­gle și Lin­coln Labs, că e “fru­moasă de pică”, “ti­midă și in­tro­ver­tită” și că vor­bește cu pa­siune des­pre munca ei. Măi să fie!

Tâ­năra fe­no­men este doc­tor în in­for­ma­tică al MIT, ceea ce este de­si­gur me­ri­to­riu. A creat pro­ba­bil niște al­go­ritmi ori­gi­nali de crip­tare și i‑a pus într‑o so­lu­ție software care s‑a bu­cu­rat de suc­ces. Din nou, bravo. Dar de ce e ne­voie să fie îm­po­poțo­nată cu toate zor­zoa­nele spe­ci­fice pre­sei de scan­dal? De ce tre­buie ta­blo­idi­zată ca să ne fie pre­zen­tată de parcă ar fi vreo asis­tentă a lui Ca­pa­tos? De ce i se pun în gură niște ex­pri­mări care o fac să pară un fel de Oana Ză­vo­ranu a in­for­ma­ti­cii? Iată ce se pre­tinde că a spus des­pre re­a­li­ză­rile ei:

Ve­deam cum in­for­ma­tica pă­trunde în fi­e­care as­pect al vi­eţii, nu doar în cal­cu­la­tor, dar și în te­le­fo­nul ce­lu­lar, în avi­oane, în sis­te­mele ban­care, în ma­și­nile pe care le con­du­cem, în cea­suri și în multe al­tele. Ideea de a pu­tea pro­grama şi con­trola toate aceste obiecte mă en­tu­zi­asma enorm.

Îmi este greu să cred că un doc­tor în in­for­ma­tică ar pu­tea de­bita ase­me­nea pla­ti­tu­dini. Să spui că in­for­ma­tica a pă­truns în cal­cu­la­tor e ca și cum ai spune că mu­zica a pă­truns în pi­c­kup. La ce se fo­lo­sea com­pu­te­rul până a in­tra in­for­ma­tica în el? La mă­ci­nat porumb?

Ima­gi­nile care în­so­țesc pre­zen­ta­rea ju­nei sunt la rân­dul lor con­fu­zante. Vă re­dau trei ipos­taze re­le­vante — fru­moasă de pică, ti­midă și in­tro­ver­tită — și vă în­treb: de ce e ne­voie de cir­cul ăsta plin de exa­ge­rări ri­di­cole pen­tru a pre­zenta pe ci­neva care are o re­a­li­zare teh­nică lăudabilă?