Circulă teribil poza asta de mai jos pe facebook și m‑am gândit să‑i acord un pic mai multă atenție. Deci, ce avem noi aici? Avem niște tineri care unițisalvează copăcei, dar au ajuns puțin cam târziu căci copăceii deja sunt tăiați. Se pare că ei erau preveniți despre dezastrul defrișărilor și au venit cu un banner tip cearceaf pe care au scris două întrebări tulburătoare: de ce i‑ai tăiat, mă? i‑a pus mă-ta?
Prima întrebare are un ușor iz javertian, cu trimiteri către specificitatea etosului neaoș românesc — vezi apelativul mă. Ea demonstrează caracterul integru al protestatarilor, intransigența lor morală, faptul că nu sunt dispuși să treacă cu vederea, apetența lor pentru sacrificiul personal subliniată de efortul de a urca în vârful muntelui cu un cearceaf chiar dacă întrebarea puteau s‑o pună și în vale, lângă drumul forestier. Pentru un efect dramatic mai puternic puteau măcar vreo doi-trei dintre ei să arate acuzator cu degetul spre o cioată.
Dar adevăratele profunzimi intelectuale le găsim abia în a doua întrebare: i‑a pus mă-ta? Observăm din prima că mă-sa are cratima corespunzătoare, deci oamenii ăștia au luat bacalaureatul cu notă mare. Apoi remarcăm și regula nescrisă, dar subînțeleasă, după care își ghidează viața: nu ai voie decât ceea ce ți‑a spus mă-ta, nu te atingi decât de ceea ce ți‑a pus ea. Încă de la grădiniță au fost probabil educați să nu mănânce decât pachețelul pe care li l‑a pus mama lor. La școală tot mă-să le‑a pus meditator și le‑a zis să învețe bine. Chiar și aici au venit cu un pachețel pus de mama lor, după ce i‑au cerut voie să‑i lase să se joace cu colegii de protest. Mă-sa e începutul, mă-sa e rațiunea pentru care pământul se învârte. Mă-sa e însuși universul. Freud jubilează, a avut dreptate.
Concluzia firească: nu te apuci să tai decât copacii pe care i‑a pus mă-ta. Nasol, maică-mea n‑a plantat nici un arbore din câte știu. Din ce-mi fac și eu un dulap?
Lasă un comentariu