Ați bă­gat de seamă cum ne pro­mo­văm și ne re­tro­gra­dăm gar­de­roba în func­ție de lo­cul în care se gă­sește? Când stă pe ume­raș în du­lap o nu­mim “haine” și o pri­vim ca po­ten­ți­ală po­doabă me­nite să ne evi­den­țieze în fața ce­lor­lalți. După ce le îm­bră­căm, “hai­nele” mai urcă o treaptă și de­vin “ți­nută”, pri­mind mi­siu­nea no­bilă de a fi parte a pro­priei noas­tre per­so­na­li­tăți, de a ne de­fini, de a ne re­pre­zenta. Dacă ci­neva ne în­treabă de unde am cum­pă­rat “ru­fele” pe care le pur­tăm, con­si­de­răm că în­cearcă să ne jig­nească, că pune sub sem­nul în­tre­bă­rii ca­li­ta­tea lor sau gus­tu­rile noas­tre. Dar atunci când “hai­nele” au fost pur­tate și tre­buie spă­late, n‑avem nici o pro­blemă să le nu­mim noi în­șine așa. Dez­bră­cate, “ți­nu­tele” nu re­vin la sta­tu­tul de “haine”, ci sunt re­tro­gra­date di­rect la umila con­di­ție de “rufe”.

Ui­mi­tor, cu doar pu­țină apă și de­ter­gent, pu­tem să le re­dăm în­dată sta­tu­tul de pene ale pă­u­nu­lui nos­tru interior.