Fie o mamă care că­lă­to­rește în fi­e­care zi cu auto­bu­zul. Fie un co­pil al res­pec­ti­vei mame, care se află într-un că­ru­cior și ține în mână un te­le­fon (81,25% din ca­zuri) sau o ju­că­rie mu­zi­cală (18,75% din ca­zuri). În am­bele ca­zuri obiec­tul res­pec­tiv pro­duce su­nete re­pe­ti­tive, în sec­vențe de ma­xim 20 de se­cunde, ase­mă­nă­toare unei teme mu­zi­cale com­pusă de un re­tar­dat și exe­cu­tată de un com­pu­ter ieftin. La in­ter­vale re­gu­late de timp mama mân­gâie co­pi­lul pe creș­tet și îl pupă pe frunte. În res­tul tim­pu­lui pri­vește în pro­priul telefon.

Pen­tru nota nouă: să se cal­cu­leze pro­ba­bi­li­ta­tea ca vi­i­to­ru­lui adult să îi placă mu­zica de club tip “bum-ți, bum-ți” sau “tu-ci, tu-ci”.

Pen­tru nota zece: să se de­mon­streze că vi­i­to­rul adult va con­si­dera ru­tina și re­pe­ti­ti­vi­ta­tea ca va­lori ale unei vieți de calitate.