Re­gula aia de cir­cu­la­ție care spune că pe tre­ce­rea de pie­toni tre­buie să mergi pe lângă bi­ci­cleta, nu pe ea, e foarte bună. Ros­tul ei este să nu te nă­pus­tești ca do­bi­to­cul în mare vi­teză pe ze­bră și să‑i tes­tezi re­fle­xele blon­dei în 4x4, că — îți spun eu si­gur — n‑are. Deci nu ig­nora re­gula, dragă bi­ci­clis­tule, dacă ții la in­te­gri­ta­tea ta cor­po­rală. Dar, pe de altă parte, mi se pare că nu tre­buie nici să de­ve­nim stu­pizi aplicând‑o.

Uite cum pro­ce­dez eu. Mă opresc pe tro­tuar în drep­tul tre­ce­rii de pie­toni. Aș­tept să se oprească ma­și­nile — une­ori am ceva de aș­tep­tat că po­li­te­țea e op­țio­nală. După ce îi văd că s‑au oprit mă sui pe șa și pe­da­lez. Va să zică m‑am asi­gu­rat că nu‑i sur­prind pe șo­feri, că m‑au ob­ser­vat, ba chiar au și oprit. Și mă gân­desc să trec cât mai re­pede, să nu‑i în­târ­zii prea mult.

Ăsta e mo­men­tul în care câte un deș­tept scoate ca­pul pe geam și strigă: se tra­ver­sează pe lângă bi­ci­cletă, nu pe ea! Așa e, dra­gul meu co­leg-de-tra­fic-care-res­pecți-toate-re­gu­lile-de-cir­cu­la­ție. Vrei să mă vezi cum de­fi­lez cu încetinitorul?

Câ­torva le-am și ser­vit faza asta. Vrei să tra­ver­sez ca pie­ton? Ok, nu­mai că du­rează nițel. Cul­mea e că s‑au ofti­cat și după ce le-am fă­cut pe plac. 🙂