Aseară ve­neam de la Rânca cu ma­șina (vă zic eu mai târ­ziu ce că­u­tam acolo). Mă cam zo­ream, ce‑i drept, că se în­tu­neca și eram obo­siți toți cei din ma­șină. Pe un­deva în­tre Râm­nicu Vâl­cea și Pi­tești, co­bo­rând de­a­lu­rile alea cu ser­pen­tine, într-un ac de păr spre stânga, un nene cu un Pa­s­sat a pro­fi­tat de lăr­gi­mea dru­mu­lui în curbă ca să de­pă­șească un ca­mion — ma­ne­vră nu toc­mai or­to­doxă, dar re­la­tiv si­gură. În spa­tele lui un nene cu o So­lenza ro­șie cu nu­măr de în­ma­tri­cu­lare de Ar­geș — AG 13 GAB — s‑a gân­dit că nu e o idee rea să în­cerce și el asta. Doar că deja tre­cuse de curbă și dru­mul re­ve­nise la cele 3 benzi, una pen­tru co­bo­râre, două pen­tru ur­care. N‑are ni­mic, și‑a zis ne­nea Gabi și s‑a re­pe­zit vi­je­lios — atât de vi­je­lios pe cât poate o So­lenza la vale.

Doar că ne­nea Gabi nu lu­ase în cal­cul că ime­diat urma altă ser­pen­tină, spre dreapta. Așa că, cam când ajun­sese pe la mij­lo­cul ca­mio­nu­lui, s‑a tre­zit nițel cam față în față cu un Lo­gan, care ve­nea re­gu­la­men­tar pe banda lui. Ne­nea Gabi a în­ghe­țat. La pro­priu și la fi­gu­rat. A frâ­nat brusc și s‑a oprit. În tim­pul ăsta cred că și‑a re­vă­zut și viața pe re­pede-îna­inte. Ti­pul cu Lo­ga­nul a gă­sit in­spi­ra­ția de a‑l evita cumva și toată po­ves­tea s‑a în­che­iat cu bine. Ne­nea Gabi a re­ve­nit în spa­tele ca­mio­nu­lui, cu­min­țel și spășit.

Noi, cei din ma­șină, l‑am co­men­tat în­de­lung pe nea Gabi, în­tre­bându-ne câți din ăș­tia or mai fi pe șo­sele, gata să te omoare ne­vi­no­vat, doar pen­tru că nu gân­desc la vo­lan. Pen­tru că in­te­li­gența are mare le­gă­tură cu șo­fa­tul. Pe urmă l‑am de­pă­șit și l‑am uitat.

Pe la Dră­ganu am aflat de la Waze că e ceva po­li­ție în față. Deci am mers li­niș­tiți în co­loană cu cei­lalți, că era li­nie con­ti­nuă și nu se că­dea să de­ran­jăm po­li­țiș­tii ro­mâni — cre­deți că lor le place să dea amenzi? Cum?!? Le place? Se­rios? E bine de știut, eu cre­deam că nu. Deci, cum vă zi­ceam, mă ui­tam pe ecra­nul te­le­fo­nu­lui pus în su­por­tul de par­briz ca să văd dacă ne apro­piem de lo­cul cu con­tro­lul. Era aproape, după ur­mă­toa­rea curbă la stânga. Cam când în­ce­pu­sem să‑i văd vi­rând atent să nu calc banda con­ti­nuă, cine apare vi­je­lios din spate de­pă­șind toată co­loana, chiar sub ochii polițiștilor?

Ați ghi­cit. Nea Gabi, re­gele șo­se­le­lor. Nu, n‑are rost să‑l că­u­tați pe străzi. Cred că vreo trei luni are treabă pe-acasă.