Îmi plac tare mult poveștile astea romanțate ale foștilor directori comuniști care au devenit peste noapte genii ale capitalismului. Nea Ion Stamanichi e unul dintre ei, iar povestea lui e impresionantă: un biet inginer electrotehnist care repara frigidere la întreprinderea de sucuri s‑a trezit într‑o zi director general al fabricilor care erau sub supravegherea lui Ion Ceaușescu și Ion “Teleagă” Dincă, ambii niște monștrii sacri ai ceaușismului. El nu mânca rahat ca alții în ședințele de partid și nici n‑a dat din coate precum carieriștii ca să ajungă sus. Pur și simplu au venit niște boși de la partid și au dat peste el în secție, cu o șurubelniță în mână și‑o bucată de liță între dinți și l‑au pus director, deși el nu vroia, săracul. Iar apoi a trăit cu frica în sân, terorizat de odioasă dictatură, până când revoluția i‑a descătușat geniul antreprenorial și a avut inspirația de a aduce Coca Cola în România. Noroc cu el, că altfel ăia nici azi nu veneau.
Pe bune, nea Jeane, cam cât de proști ne crezi?
În comunism, Ion Stamanichi a fost, vreme de 10 ani, director general la întreprinderea care producea sucurile Cico, Brifcor, Quik Cola, Socată, apa tonică Sintonic şi altele. În 1984 a intrat în legătură cu un reprezentant american al companiei Coca-Cola.
Lasă un comentariu