Există o in­ex­pli­ca­bilă (pen­tru mine) atrac­ție a unor oa­meni față de o lume ima­gi­nară a fi­in­țe­lor ex­tra­te­res­tre, ade­sea re­pre­zen­tate hi­dos, în ve­ci­nă­tate cu sa­ta­nis­mul și cu prac­ti­cile de ma­gie nea­gră. Ima­gi­na­rul dez­gus­tă­tor este ex­pus une­ori în forme so­fis­ti­cate care se do­resc a fi ar­tis­tice, însă pen­tru mine rămân niște sim­ple ma­ni­fes­tări psi­ho­tice — sunt con­vins că unor ast­fel de per­soane le-ar fi de fo­los să vadă din când în când niște me­dici psi­hia­tri sau mă­car niște psihologi.

N‑am ajuns încă să ne cu­noaș­tem unii pe cei­lalți pe pla­neta asta și ne vrem deja uni­ver­sali. E o lipsă de te­me­i­ni­cie a re­la­ți­i­lor in­te­ru­mane, o lipsă de te­me­i­ni­cie a ges­tu­ri­lor și gân­du­ri­lor. Nu mai du­cem ni­mic până la ca­păt pen­tru că în fi­e­care clipă vrem alt­ceva, nou, sen­zațio­nal, ex­ci­tant. Este sin­dro­mul te­le­co­men­zii TV — nu con­tează ce este la te­le­vi­zor, ci ce ALTCEVA este la te­le­vi­zor. Este ceea ce vinde iPhone-ul sau alte ga­d­get-uri —  nu con­tează ce per­for­manțe are cel pe care deja îl de­ții, ci ceea ce pro­mite noul mo­del abia lan­sat. Este sin­dro­mul ca­ri­e­rei me­reu as­cen­dente — nu con­tează ce-ți place să faci și ce poți să în­veți, ci ce avan­taje ma­te­ri­ale îți poate aduce ur­mă­to­rul job. Pro­mi­siu­nea su­res­ci­tantă, dar ne­a­pă­rat ne­îm­pli­nită, este tot­dea­una mai ape­ti­santă de­cât re­a­li­ta­tea ime­di­ată. Trăim vre­muri ale ne­răb­dă­rii, ale netemeniciei.

La asta m‑am gân­dit când am ci­tit că Rose Mc­Gowan, ac­triță cu oa­rece suc­ces, s‑a apu­cat de mu­zică. Pro­ba­bil că fosta re­la­ție cu Ma­ri­lyn Manson are acum niște explicații.