Pre­o­tul Con­stan­tin Ne­cula scrie într-un ar­ti­col pu­bli­cat azi pe Republica.ro:

Pen­tru că e lim­pede că în Ro­mâ­nia nu ne-am pier­dut creș­ti­nis­mul, cât ome­nia, res­pec­tul pen­tru va­lo­rile care ne țin vii ca oa­meni. Ne-am re­des­co­pe­rit ui­tă­tura aceea ciu­dată, cla­sică, di­na­inte de 1989, când ne te­meam și ne în­do­iam unul de al­tul. Lipsa de în­cre­dere, spe­cu­la­rea aces­teia la ma­xi­mum, cu un ex­ces vred­nic de ca­uze mai bune — dacă ma­ni­pu­la­rea poate avea ca­uze bune — ne-au în­tors în iarna unui veac care pă­rea depășit.

Iar eu mă în­treb: în ce fel și-ar pu­tea ci­neva pre­tinde că își păs­trează creș­ti­nis­mul atunci când își pierde ome­nia? Răs­pun­sul pare unul sin­gur: creș­ti­nis­mul or­to­dox este ri­tu­a­lul, rân­du­iala. Dacă prac­tici ri­tu­a­lul și res­pecți rân­du­iala, dar furi, minți, vi­o­lezi și-ți urăști se­me­nii, ești un bun creș­tin care și‑a pier­dut însă ome­nia. Un creș­tin cu față umană. Scân­teia or­to­doxă e ne­a­tinsă în tine. Vei fi ier­tat și mântuit.

După cum zi­ceam: te­ro­rism nu în­seamnă doar să de­to­nezi bombe. Te­ro­rism este și atunci când îm­pie­dici o so­ci­e­tate să evo­lu­eze și, con­ști­ent sau nu, o ții cap­tivă în pre­cepte re­li­gi­oase de ev mediu.