Mi-amin­tesc că atunci când mi-au că­zut ochii prima oară pe fo­to­gra­fia ce­lui care a or­ga­ni­zat aten­ta­tele de la Pa­ris nu știam des­pre cine era vorba. Era doar un chip al cuiva și pri­mul meu gând a fost că sea­mănă cu Dy­lan în ti­ne­rețe, ceea ce mi l‑a fă­cut sim­pa­tic. Pe urmă am ci­tit ar­ti­co­lul și am re­a­li­zat cine e de fapt.

Am vă­zut și fil­ma­rea din care era scos ca­drul res­pec­tiv — era șo­cant cât de re­la­xat pă­rea, un tip mai de­grabă jo­vial la vo­la­nul unei ma­șini, cu un aer de hippie/rastafarian, cu care ai fi in­trat în vorbă fără nici o teamă. Cum o fi func­ționând de­dub­la­rea asta? Ori poate că nu e nici o de­dub­lare, poate că în­tre lu­cru­rile pe care le con­si­deră el amu­zante in­tră și uci­de­rea a zeci de oameni.

Aflu că se con­firmă moar­tea lui, în urma rai­du­lui an­ti­tero din Saint De­nis. Nu mă simt ușu­rat. În spa­tele câ­tor zâm­bete de­ga­jate se vor fi as­cun­zând moar­tea altora?