S‑a întâmplat să mă tot ciocnesc de numele unei dudui cu conotații de produs lactat — n‑o să‑l menționez aici pentru că nu vreau să‑i fac reclamă (nu, nu o cheamă Brânză). Numele în sine, chiar dacă e mai neaoș carpatin, cu trimiteri spre zona rurală și preocupări ciobănești, nu e de luat în râs, căci nu ne alegem la naștere onomastica familiei. Dar doamna cu pricina se prezintă drept stilist vestimentar, ceea ce scoate în evidență o anumită disonanță: nu prea merge să te cheme Vasilica Telemea și să te dai o fină cunoscătoare de subtilități mondene.
Pe un afiș care o promova, duduia Brânză — să o numim așa — ne explică în ce constă priceperea sa: cică omul, ca ființă vizuală, este cumva caracterizat de apariția sa vestimentară și, dacă o urmezi sfaturile domniei sale vei putea folosi ținuta personală ca pe un instrument de comunicare și dezvoltare personală. În primul rând mie mi se cam scrântește logica la expresia “ființă vizuală”, care-mi sună ca un fel de “te iubesc, dar nu pe tine” — ca om poți fi și o ființă invizibilă? În al doilea rând dacă ajungi să comunici prin hainele de pe tine mai mult decât că ești decent și că înțelegi să nu-ți șochezi anturajul prin extravaganțe care te dezavantajează ca “ființă vizuală”, probabil că stilul vestimentar nu e cea mai mare problemă pe care o ai.
Când vine vorba de comunicare și dezvoltare personală prin intermediul aspectului exterior să nu uităm că există o mult mai răspândită și mai eficientă metodă, practicată mai ales de jumătatea mai frumoasă a societății: dezbrăcatul hainelor. Caz în care stilul contează mai puțin. Duduia Brânză se dorește deci inițiatoarea unui nou trend în materie de utilizare a vestimentației. Și zău că i‑aș da o șansă dacă și-ar adăuga nițel stil și în numele de scenă. De pildă demoiselle Rocquefort. Sau madam de Camembert. Sau măcar Frau Emmentaler.
Lasă un comentariu