Din când în când na­tura se gân­dește să ne sur­prindă cu câte o ză­padă mai mare. Am ob­ser­vat că își alege pen­tru ge­nul ăsta de glume lu­nile ia­nu­a­rie sau fe­bru­a­rie, când ni­meni nu se aș­teaptă la așa ceva. Și pen­tru că nu pu­tem să an­ti­ci­păm în nici un fel aceste șo­tii ale ma­mei na­tură, nu rămâne de­cât să ne su­pu­nem situației.

Din fe­ri­cire nu sun­tem sin­guri în fața aces­tor pro­vo­cări. Au­to­ri­tă­țile lo­cale, dra­gile noas­tre pri­mă­rii, sunt ală­turi de noi și sunt gata să ne spri­jine pen­tru a de­păși di­fi­cul­tă­țile ine­rente ale vi­ci­si­tu­di­ni­lor na­tu­rii. De fi­e­care dată când ninge abu­n­dent, pri­mă­ri­ile ne sfă­tu­iesc ce tre­buie să facem.

Pri­mul și cel mai im­por­tant sfat al lor este: re­nun­țați la ma­șina per­so­nală. Aglo­me­ra­rea în tra­fic cre­ează și mai multe pro­bleme, deci e ab­so­lut ilo­gic să te sui în ma­șină și s‑o iei la plim­bare prin oraș. Ni­mic mai lo­gic și de mai mult bun simț, nu‑i așa?

Pri­mă­ria sec­to­ru­lui 1 a și ac­țio­nat în spi­ri­tul sfa­tu­ri­lor pe care ni le‑a dat. În ima­gi­nile care ur­mează pu­teți să ob­ser­vați că stră­zile sunt com­plet ne­pre­gă­tite pen­tru tra­fi­cul auto, mo­tiv pen­tru care orice om nor­mal la cap nu-și va dori să meargă cu ma­șina, ci pe jos sau cu autobuzul.

Pen­tru pie­toni pri­mă­ria a creat con­di­ții foarte bune de deplasare:

O aten­ție spe­cială a acordat‑o zo­ne­lor unde pie­to­nii tra­ver­sează străzile:

Iar pen­tru cei care do­resc să fo­lo­sească mij­loa­cele de trans­port în co­mun, a ame­na­jat me­ti­cu­los stațiile:

Iar unii șo­feri dau și ei o mână de aju­tor în ac­ce­si­bi­li­za­rea sta­ți­i­lor de trans­port în comun:

Să nu uit: chiar și Rom­prest este foarte de aju­tor, căci an­ga­ja­ții săi des­ză­pe­zesc cu mult sârg tro­tu­a­rele, în­ce­pând cu alea din fața șa­or­me­ri­i­lor și al­tor puncte de im­por­tanță vi­tală pen­tru ca­pi­tala noas­tră iu­bită. Sunt si­gur că pro­pri­e­ta­rii afa­ce­ri­lor res­pec­tive sunt re­cu­nos­că­tori aces­tor lu­cră­tori de­di­cați și îi re­com­pen­sează la fi­nal cu o mică aten­ție. Dar nu de aia s‑au apu­cat ei de treabă chiar acolo, ci pen­tru că așa i‑a în­dem­nat pro­fe­sio­na­lis­mul și conștiința.

Și mar­mo­tele în­ve­lesc ciocolata.