Po­veste ade­vă­rată, re­la­tată de ci­neva de la o agen­ție de re­cru­tare. Vine un can­di­dat la in­ter­viu pen­tru un job. Se de­ru­lează pro­ce­dura, omul pleacă. După câ­teva ore in­di­vi­dul tri­mite un mail:

Vă rog să mă scu­zați, în tim­pul in­ter­vi­u­lui am scă­pat un pârț și cred că s‑a au­zit. Nu mă ca­rac­te­ri­zează așa ceva, dar am mân­cat ceva ce m‑a de­ran­jat la bu­rtă. Îmi cer mii de scuze.

După ce-am mu­rit de râs am avut trei nedumeriri.

Prima ne­du­me­rire: dacă l‑ai scă­pat și s‑a au­zit, nu ți‑e clar că n‑o să te mai in­ter­sec­tezi nici­o­dată cu jo­bul ăla? De ce mai dai mail?

A doua ne­du­me­rire: dacă l‑ai scă­pat și nu s‑a se­si­zat, de ce să măr­tu­ri­sești ceva ce te des­ca­li­fică din cursă? De ce mai dai mail?

A treia ne­du­me­rire: dacă te duci la in­ter­viu, de ce nu mă­nânci ceva care să nu-ți cre­eze pro­bleme? Cum ar fi pâine?!?