La un mo­ment dat, de ziua to­va­ră­șu­lui care s‑a pră­pă­dit la Re­vo­lu­ție mi-am adus aminte de ex­pre­sia lui pre­fe­rată, aia cu care în­ce­pea orice dis­curs: dragi to­va­răși și pre­tini. Sper că v‑ați dat seama că vor­besc de to­va­ră­șul Nico­lae Ceau­șescu, pre­șe­din­tele Re­pu­bli­cii So­ci­a­liste Ro­mâ­nia, se­cre­tar ge­ne­ral al Par­ti­du­lui Co­mu­nist Ro­mân, co­man­dant su­prem al for­țe­lor ar­mate, pre­șe­din­tele Fron­tu­lui De­mo­cra­ției și Uni­tă­ții So­ci­a­liste, che­ză­șie si­gură a transpu­ne­rii în viață a mă­re­țu­lui pro­gram de fă­u­rire a so­ci­e­tă­ții so­ci­a­liste mul­ti­la­te­ral dezvol­tate și de îna­in­tare a Ro­mâ­niei spre comunism.

Și mi-aduc aminte că me­reu mă în­tre­bam în gând dacă prin ex­pre­sia asta vrea să spună că ăia de‑i sunt to­va­răși nu‑i sunt ne­a­pă­rat și pri­e­teni. Alt­min­teri de ce să men­țio­neze pri­e­te­nii se­pa­rat? De ce nu dragi to­va­răși care să în­semne im­pli­cit și dragi pre­tini? I‑am ex­pus într‑o zi ne­du­me­ri­rea mea ma­mei, care mi‑a dat sfa­tul să-mi țin ob­ser­va­ți­ile de ge­nul ăsta pen­tru mine dacă nu vreau să creez pro­bleme fa­mi­liei. Dar, pen­tru că nu-mi pot ține gura, am fi­lo­zo­fat pe tema asta și pe la școală, unde m‑am tre­zit cu di­ri­ginta pe cap, ex­pli­cându-mi ca la proști că dragi to­va­răși și pre­tini în­seamnă că to­va­ră­șii ne sunt și pre­tini, si­mul­tan și con­co­mi­tent. Nu m‑a convins.

Așa sunt eu, mai greu de con­vins. Un to­va­răș di­rec­tor de la o prea-co­mu­nistă în­tre­prin­dere unde lu­cram ca in­gi­ner sta­giar m‑a ca­rac­te­ri­zat cel mai bine când a spus în fața unui grup de alți tovarăși:
— Sfîr­lo­gea ăsta e bă­iat deș­tept, dar n‑are să ajungă nici­o­dată șef!
— De ce to­va­rășu’ director?
— Cum de ce? Dum­ne­ata nu vezi? Ăsta su­feră de păreri!

Ade­vă­rul e că omul avea drep­tate. Ce n‑a știut el e că pro­blema asta cu pă­re­rile n‑are le­gă­tură cu ide­o­lo­gia. De­ran­jează și în capitalism. 😉