La un moment dat, de ziua tovarășului care s‑a prăpădit la Revoluție mi-am adus aminte de expresia lui preferată, aia cu care începea orice discurs: dragi tovarăși și pretini. Sper că v‑ați dat seama că vorbesc de tovarășul Nicolae Ceaușescu, președintele Republicii Socialiste România, secretar general al Partidului Comunist Român, comandant suprem al forțelor armate, președintele Frontului Democrației și Unității Socialiste, chezășie sigură a transpunerii în viață a mărețului program de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate și de înaintare a României spre comunism.
Și mi-aduc aminte că mereu mă întrebam în gând dacă prin expresia asta vrea să spună că ăia de‑i sunt tovarăși nu‑i sunt neapărat și prieteni. Altminteri de ce să menționeze prietenii separat? De ce nu dragi tovarăși care să însemne implicit și dragi pretini? I‑am expus într‑o zi nedumerirea mea mamei, care mi‑a dat sfatul să-mi țin observațiile de genul ăsta pentru mine dacă nu vreau să creez probleme familiei. Dar, pentru că nu-mi pot ține gura, am filozofat pe tema asta și pe la școală, unde m‑am trezit cu diriginta pe cap, explicându-mi ca la proști că dragi tovarăși și pretini înseamnă că tovarășii ne sunt și pretini, simultan și concomitent. Nu m‑a convins.
Așa sunt eu, mai greu de convins. Un tovarăș director de la o prea-comunistă întreprindere unde lucram ca inginer stagiar m‑a caracterizat cel mai bine când a spus în fața unui grup de alți tovarăși:
— Sfîrlogea ăsta e băiat deștept, dar n‑are să ajungă niciodată șef!
— De ce tovarășu’ director?
— Cum de ce? Dumneata nu vezi? Ăsta suferă de păreri!
Adevărul e că omul avea dreptate. Ce n‑a știut el e că problema asta cu părerile n‑are legătură cu ideologia. Deranjează și în capitalism. 😉
Lasă un comentariu