Nu știu dacă de­pu­ta­tul Au­re­lia Cris­tea — ini­ția­toa­rea le­gii an­ti­fu­mat — și‑a com­pus sin­gură răs­pun­sul că­tre cei care o jig­neau, dar nu e de­loc rău pen­tru ci­neva pe care unii în­cearcă să o re­ducă la o “vân­ză­toare de apro­zar”. Bravo, doamnă deputat!

În schimb, dum­ne­a­voas­tră, domni­lor, veţi fi me­reu din­tre cei care ne arată faţa urâtă a pre­sei şi a so­ci­e­tă­ţii româneşti.

Le­gea pen­tru in­ter­zi­ce­rea fu­ma­tu­lui în spa­ţi­ile pu­blice în­chise a stâr­nit multe con­tro­verse atât în Par­la­ment cât şi în spa­ţiul pu­blic. Ma­jo­ri­ta­tea s‑au cir­cum­scris dez­ba­te­ri­lor de­cente, ar­gu­men­tate, la obiect, din un­ghiuri di­fe­rite, de la sim­plu fu­mă­tor până la me­dici sau ju­ri­şti. Tu­tu­ror ce­lor care au adus ast­fel o con­tri­bu­ţie la forma fi­nală a le­gii cri­ti­când, amen­dând sau susţinând di­fe­rite ar­ti­cole, le-am mulţu­mit şi le voi mulţumi întotdeauna.

Aceasta scri­soare des­chisă se adre­sează însă ce­lor care, în ca­drul dez­ba­te­rii au fo­lo­sit in­ju­rii, in­sulte, ata­curi la per­soană sau in­si­nu­ări mi­so­gine. Lor am ales să le răs­pund ast­fel, nu în in­stanţă, la CNA sau la CNCD, pen­tru că înţe­leg că noi, par­la­men­ta­rii, avem altă treabă de­cât să sta­bi­lim li­mi­tele li­ber­tă­ţii de ex­pri­mare în presă ro­mâ­nească, care şi aşa su­feră des­tul de pe urmă ne­pro­fe­si­o­ni­ş­ti­lor care au invadat‑o.

Vreau să‑i no­mi­na­li­zez aici pe cei la care mă re­fer: Ale­xan­dru Pa­nait, Oc­ta­vian Hoan­dră, Flo­rian Bi­chir, Bo­gdan Co­ma­roni. Nu vreau să se înţe­leagă că aş acuza toată presa de lipsă de etică, de lipsă de edu­ca­ţie în ceea ce pri­veşte susţi­ne­rea unei dez­ba­teri în spa­ţiul pu­blic, de lipsa de cu­noa­ş­tere a stan­dar­de­lor pro­fe­siei pe care cred ei, şi doar ei, că o exer­cită, însă ce­lor pa­tru nu le da­to­rez ni­mic, niciun răs­puns, însă anu­mite acuze tre­buie lămurite.

În pri­mul rând, dom­nule Pa­nait, fap­tul că eu, ca mamă care mi-am cres­cut sin­gură doi co­pii, am lu­crat ca vân­ză­toare într‑o ali­men­tară nu este o ru­şine pen­tru mine sau fa­mi­lia mea. Este o ru­şine că mii de fe­mei care sunt su­puse vi­o­lenţei do­mes­tice şi care aleg să-şi cre­ască sin­gure co­pii, sunt jig­nite în loc să fie apreciate!

În al doi­lea rând, să pleci de jos, de la vân­ză­toare, şi să ajungi să con­duci o firmă de asi­gu­rări iar apoi să fii aleasă în Par­la­ment, este o do­vadă de de­ter­mi­nare, de luptă cu pro­pri­ile li­mite, de muncă şi de evo­lu­ţie să­nă­toasă. Şi dacă tot acest drum vi se pare greu, să ştiţi că pen­tru o fe­meie este şi mai greu. Vreţi să fiţi con­duşi doar de aris­to­craţi, vreţi să avem în Par­la­ment di­nas­tii de de­pu­taţi? Eu nu. Vreau ca Par­la­men­tul Ro­mâ­niei să re­pre­zinte di­ver­si­ta­tea so­ci­e­tă­ţii în care trăim.

În al tre­i­lea rând, domni­lor Hoan­dră, Bi­chir şi Co­ma­roni, vreau să le spun că in­si­nu­ă­rile mi­so­gine nu-şi au lo­cul într‑o dez­ba­tere pu­blică aşa cum ar fi tre­buit să fie cea de la Re­a­li­ta­tea TV, din 31 ia­nu­a­rie 2015. „Ţi­gara de după” şi alte alu­zii se­xu­ale sunt ex­pre­sia unui mi­so­gi­nism mur­dar, bru­tal şi de care nu vă veţi vin­deca. Tre­buie însă să fiţi ta­xaţi me­reu, în nu­mele tu­tu­ror ace­lor fe­mei care sunt ata­cate mi­so­gin atunci când nu există niciun argument.

Din­colo de cele spuse mai sus, Le­gea pen­tru in­ter­zi­ce­rea fu­ma­tu­lui în spa­ţi­ile pu­blice în­chise rămâne şi va pro­duce efecte. So­ci­e­ta­tea noas­tră este, de aceea, pu­ţin mai bună, este cu un pas mai în faţa. Să­nă­ta­tea pu­blică va avea de câş­ti­gat, oa­me­nii care mun­cesc în ba­ruri sau clu­buri şi care au su­fe­rit de pe urma fu­mu­lui vor avea con­di­ţii de lu­cru mai bune. Chiar şi foarte mulţi fu­mă­tori apre­ciază această lege.