Nea Ghe­or­ghe care vinde ro­șii în piață se jură că sunt cul­ti­vate de el, gus­to­ase și dulci, na­tu­rale și să­nă­toase. În re­a­li­tate el știe bine câte chi­mi­cale a tur­nat la ră­dă­cina lor ca să nu facă nici un fel de boli, ca să cre­ască re­pede și câte sub­stanțe a uti­li­zat ca să le coacă for­țat. Și to­tuși nici mă­car nu cli­pește când se uită în ochii noș­tri și ne minte.

Alt nea Ghe­or­ghe vinde vin la poarta ca­sei, poftindu‑i pe do­ri­tori să cum­pere vin bun și cu­rat, de la țară, din ăla din care bea și el. În re­a­li­tate zeama aia e o poșircă mi­ze­ra­bilă, o ames­te­că­tură de sare de lămâie, za­hăr și tot fe­lul de arome chi­mice cum­pă­rate de la pră­vă­lii spe­cia­li­zate în în­șe­lă­to­rii ali­men­tare. Dar nea Ghe­or­ghe nici nu cli­pește când ne minte că ăla e vin din via lui personală.

Amân­doi nea Ghe­or­ghe, cel cu ro­și­ile și cel cu vi­nul, sunt in­dig­nați că po­li­ti­cie­nii noș­tri ne fură și ne mint. Iar când vine vre­mea ale­ge­ri­lor se duc și‑i vo­tează tot pe ăia. Pen­tru că, de fapt, sunt la fel ca ei.

Ci­tește: Un mit spul­be­rat în câ­teva ore: vi­nul bun, cu­rat, de țară? O poșircă acru-amară | Vinul.ro