De­mi­te­rea mi­nis­tru­lui cul­tu­rii este su­biect de în­de­lungi dis­cu­ții. După de­cla­ra­ți­ile fă­cute în ul­tima vreme și, mai ales, după scri­soa­rea des­chisă adre­sată Gru­pu­lui de Di­a­log So­cial, Vlad Ale­xan­drescu se pro­fi­lează tot mai clar ca un om care vrea să re­for­meze, dar este îm­pie­di­cat de gru­puri de in­te­rese, unele chiar din in­te­ri­o­rul gu­ver­nu­lui. Și atunci de ce să fie de­mis de Cio­loș, când chiar el în­suși a sus­ți­nut că va în­cerca să pro­ducă acele schim­bări care sunt ne­ce­sare ad­mi­nis­tra­ției României?

Dintr-un mo­tiv sim­plu: cu­vân­tul de or­dine al gu­ver­nu­lui Cio­loș este să nu se amin­tească ni­mic des­pre re­forme ra­di­cale. Chiar dacă se fac lu­cruri bune, chiar dacă unele mă­suri sunt re­for­ma­toare sau primi pași spre o schim­bare pro­fundă, re­gula ne­scrisă e să nu fie tul­bu­rate apele cu cu­vinte care ar pu­tea de­clanșa re­ac­ția ba­la­u­ri­lor co­rup­ției. Căci, dacă te duci în orice in­sti­tu­ție a sta­tu­lui și pro­nunți cu­vân­tul re­formă, vei primi in­stant bla­mul ge­ne­ral al func­țio­nă­ri­mii care s‑ar simți vi­zată de schim­bări. Ime­diat vor suna te­le­foane, se vor tri­mite me­saje și ma­și­nă­ria de ză­dăr­ni­cire a ori­că­rei re­forme va fi por­nită îm­po­triva ce­lui ce a în­drăz­nit să o sugereze.

Ad­mi­nis­tra­ția pu­blică din Ro­mâ­nia este cap­tivă în mâi­nile unei găști de co­rupți in­com­pe­tenți, co­nec­tați po­li­tic, ca­pa­bili să ză­dăr­ni­cească orice ten­ta­tivă de re­formă. De aia, pro­ce­du­ral vor­bind, sin­gu­rul mod în care poți face ceva este — poate — să pui ba­tista pe țam­bal și să ac­țio­nezi în li­niște. Nu de­maști gru­puri de in­te­rese, nu su­ge­rezi con­spi­ra­ții trans­par­ti­nice, nici chiar dacă ai do­vada lor. Taci și în­cerci să faci.

Vlad Ale­xan­drescu a luat ba­tista de pe țam­bal și‑a în­ce­put să cânte tare. Și de-aia tre­buie în­lă­tu­rat până nu se abate asu­pra în­tre­gu­lui gu­vern mâ­nia co­o­pe­ra­ti­vei funcționărești.