Toată lu­mea zice că de fapt bri­ta­ni­cii nici n‑or să iasă din Uniu­nea Eu­ro­peană, că pre­mi­e­rul Ca­me­ron a fă­cut o miș­care in­te­li­gentă când a lă­sat sar­cina de­pu­ne­rii ce­re­rii de ie­șire pen­tru suc­ce­so­rul său, care se pre­su­pune că va fi într‑o si­tu­a­ție in­grată, că va dura poate ani până când ne­go­ci­e­rile pro­priu-zise vor în­cepe. De par­tea cea­laltă Ger­ma­nia, Franța și Ita­lia anunță că nu vor în­cepe ne­go­ci­eri și dis­cu­ții de­cât după de­pu­ne­rea ofi­ci­ală a ce­re­rii de ie­șire. To­tul pare să ducă spre pre­lun­giri. Și totuși…

Și to­tuși eu nu cred că Bre­xi­tul poate dura mult. Fie va fi dus la ca­păt ime­diat, fie se va găsi o me­todă de a se re­nunța la idee. Ar­gu­mente? Gân­diți-vă: care va fi de acum îna­inte po­zi­ția Ma­rii Bri­ta­nii în UE când se vor dez­bate di­verse su­biecte? Nu vor pu­tea să aibă o in­flu­ență sem­ni­fi­ca­tivă pen­tru că toți cei­lalți mem­bri ai UE le vor spune: voi ori­cum ple­cați. Dar nu vor pu­tea fi eli­mi­nați de la masa ne­go­ci­e­ri­lor pen­tru că for­mal sunt încă mem­brii ai Uniu­nii. Vor fi deci un fel de ac­ce­so­riu de­co­ra­tiv al dis­cu­ți­i­lor, frus­trați pe de o parte că im­por­tanța lor nu e lu­ată în con­si­de­rare, in­ca­pa­bili însă să ex­plice de ce cu­vân­tul lor ar tre­bui luat în seamă de vreme ce vor să di­vor­țeze de Eu­ropa unită.

Cât vor ac­cepta această pos­tură ridicolă?