Oa­meni buni, am fost la ci­nema să văd “Două lo­zuri”, că ieri am dat peste în­re­gis­tra­rea emi­siu­nii lu’ Esca la Eu­ro­paFM și po­me­nea de film. Știți emi­siu­nea aia de sâm­bătă la prânz când in­vită pe câte ci­neva și‑l des­coase pe toate păr­țile. Ei, ieri a fost Dra­goș Bu­cur. Mișto ga­giul, mi‑a plă­cut cum vor­bește și gân­dește. Și zi­cea că zi­lele tre­cute a fost pre­miera fil­mu­lui in­de­pen­dent pro­dus de el, “Două lo­zuri”. Și că el s‑a să­tu­rat de file ro­mâ­nești sum­bre — nu că n‑ar fi multe din ele bune, da’ e vre­mea să mai și râ­dem nițel.

Bă, și m‑am dus la film. Și-am râs. Cu la­crimi. E bes­ti­ală co­me­dia. Cea mai bună pe care am văzut‑o în ul­tima vreme, din­tre as­tea ro­mâ­nești. Da’ ce zic eu ro­mâ­nești, e cea mai bună pe care am văzut‑o în ul­tima vreme. Punct. E o fază la un mo­ment dat cu un po­li­țist și‑o Da­cie de-aia ve­che care duce râ­sul la le­șin. Mer­geți să ve­deți. E beton.