Aflăm din presă că o parte din­tre pa­no­u­rile de pe A2 care tre­bu­iau să aver­ti­zeze șo­fe­rii asu­pra con­di­ți­i­lor de ceață nu func­țio­nau pen­tru că s‑a fu­rat fi­bra op­tică. În Ro­mâ­nia așa ceva nu e de mi­rare. Se fură orice se poate fura. Pe autos­trăzi, în raza co­mu­ne­lor din ve­ci­nă­tate, ochii de pi­sică de pe pa­ra­peți au dis­pă­rut de­mult și îi pu­tem găsi pe că­ru­țele și bi­ci­cle­tele să­te­ni­lor. Ni­meni n‑are ni­mic de zis des­pre asta. Doar când își aduc aminte că în oc­ci­dent sem­na­li­za­rea ru­ti­eră e mult mai bună, ce­tă­țe­nii “in­dig­nați” se re­ped la gâ­tul au­to­ri­tă­ți­lor și le acuză de in­com­pe­tență. N‑or fi gu­ver­nan­ții și com­pa­ni­ile de stat vreo mare mi­nune, e drept, da’ nici cu ro­mâ­nii nu mi‑e rușine.

Al­ții ne arată in­te­ri­o­rul unui tren po­lo­nez — cu­rat și ci­vi­li­zat — și ni se ex­plică cum că la ace­lași preț al bi­le­te­lor, vi­teza e de pa­tru ori mai mare. Poate că așa o fi. Da’ ca să fie pe gus­tul ro­mâ­ni­lor, mai în­tâi tre­buie de­vas­tat in­te­ri­o­rul și apoi tre­buie cir­cu­lat fără bi­lete pe ruta aia  fe­ro­vi­ară, până de­vine ne­ren­ta­bilă. Pen­tru că merge și cu na­șul, nu? Dar să fie ra­pid, nene! Și mo­dern, să se re­pare stri­căciu­nile ime­diat ce ter­mi­năm noi de de­vas­tat, ca să pu­tem de­vasta din nou. Că nu vrem să plătim, dar pre­ten­ți­ile ni‑s mari.