Săptămâna asta a fost publicata motivația completului de judecători în cazul condamnării lui Liviu Dragnea. Este vorba de dosarul Referendumul, în care liderul PSD a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare. N‑am să insist asupra cazului în sine, e plin pe internet de articole care explică în toate registrele posibile — de la cel acuzator la cel compătimitor — ce s‑a întâmplat. Dar vreau să ne uităm mai atent la altceva.
Completul de cinci judecători a considerat că în acest caz este suficientă o condamnare cu suspendare pentru a atrage atenția lui Dragnea și „pentru a‑l determina să adopte o conduită corespunzătoare în cadrul campaniilor electorale viitoare”. El a fost avertizat că trebuie să aibă o atitudine corectă, „de respect față de însemnătatea pe care dreptul la vot o are într‑o societate democratică și a opțiunii corelative pe care orice cetățean o are privind exercitarea sau nu a acestui drept”.
Eu constat, ascultând declarațiile politicianului ulterioare condamnării sale, că pedeapsa cu suspendare nu își face efectele scontate. Dragnea nu consideră că a greșit cu ceva, se prezintă ca o victimă a unui proces politic, deci nici vorbă să adopte în viitor o conduită corespunzătoare sau să priceapă însemnătatea dreptului la vot a cetățenilor. Și atunci mă întreb: în asemenea situații justiția nu ar trebui să constate că suspendarea este o măsură inadecvată și să dispună executarea pedepsei cu privare de libertate?
Mie așa mi s‑ar părea normal.
Lasă un comentariu