Eu aș­tept mo­ti­va­ția Cur­ții Con­sti­tu­țio­nale ca să mă lă­mu­resc în pri­vința ul­ti­mei sale de­ci­zii. Am sen­ti­men­tul că, to­tuși, lu­cru­rile merg prea de­parte. An­che­tele as­tea ale DNA, le­gate de fe­lul în care s‑a data or­do­nanța 13, par a fi un pic prea mult. Până la urmă eu în­țe­leg un lu­cru sim­plu: nu era și nu este ile­gal ca un gu­vern să dea o or­do­nanță de mo­di­fi­care a co­du­lui pe­nal în care să dez­in­cri­mi­neze niște fapte. Este imo­ral, este ges­tul unor je­goși, dar nu este ile­gal. Deci toate ero­rile de pro­ce­dură, vo­ite sau nu, care s‑au co­mis în le­gă­tură cu emi­te­rea or­do­nan­ței țin de con­ten­cios ad­mi­nis­tra­tiv, nici­de­cum de pe­nal. DNA nu avea de ce să in­ves­ti­gheze de­cât dacă avea probe sau sus­pi­ciuni re­zo­na­bile des­pre co­mi­te­rea unei fapte pe­nale, dar emi­te­rea or­do­nan­ței nu im­plică așa ceva.

Mi se pare că sun­tem în pe­ri­co­lul de a ne auto­i­lu­ziona că, in­di­fe­rent de re­zul­ta­tul vo­tu­lui la ale­geri, pu­tem de­ter­mina gu­ver­na­rea să facă exact cum vrem noi, cei care am cam lip­sit de la urne în de­cem­brie. Și că pu­tem fo­losi DNA pen­tru asta. Dar ade­vă­rul e că in­di­vi­zii ăș­tia au ajuns la pu­tere din vina noas­tră, pen­tru că nu ne-am mo­bi­li­zat la vot și nu am în­țe­les că, mai pe­ri­cu­los de­cât să cre­di­tăm prin vot un bine in­cert, este să lă­săm un rău con­fir­mat să ajungă la pu­tere. Și cred că tre­buie să ne asu­măm această vină. Sin­gu­rii care pot opri gu­ver­nul și par­la­men­tul să co­mită imo­ra­li­tăți sun­tem noi, prin pre­siune asu­pra lor, prin ma­ni­fes­ta­ții paș­nice. Dacă as­muțim DNA asu­pra lor și apla­u­dăm ex­ce­sele de acest gen, ris­căm să pu­nem sub sem­nul în­tre­bă­rii tot ceea ce s‑a fă­cut în lupta anticorupție.

Am să aș­tept mo­ti­va­ția CCR ca să mă lă­mu­resc mai bine. Dar, ca să câști­găm cu orice preț o sin­gură bă­tă­lie îm­po­triva unui gu­vern, n‑aș vrea să ris­căm să pier­dem în­treg răz­bo­iul cu corupția.