Din când în când văd câte o pos­tare pe Fa­ce­book care în­fă­ți­șează vreun june me­ri­tuos, cu nițică aro­ganță pe chi­pul zâm­bi­tor și care even­tual ține în mâini o di­plomă. Tex­tul ne spune ceva de ge­nul: el a câști­gat aur la olim­pi­ada de nu-știu-ce, dar pe cine in­te­re­sează asta? O alu­zie stră­vezie la fap­tul că lu­mea n‑ar fi in­te­re­sată de­cât de as­pec­tele ne­ga­tive din Ro­mâ­nia și că nu ve­dem o mul­țime de lu­cruri bune care se întâmplă.

Așa că la în­tre­ba­rea pe cine in­te­re­sează fap­tul ca un Io­nică a luat aur la olim­pi­adă, eu răs­pund așa:

Dragă Io­nică, bravo că ai luat aur la olim­pi­ada de ma­te­ma­tică, de chi­mie, de fă­cut chifte­luțe sau de ce naiba a fost aia. De in­te­re­sat însă, îi in­te­re­sează pe mă-ta și pe tac-tu, că ei au chel­tuit bani cu tine să te facă așa mare și deș­tept. Eu n‑am avut nici o con­tri­bu­ție, deci nici mo­tive de mân­drie n‑am. Pe mine, re­zul­ta­tele tale la în­vă­ță­tură mă lasă rece. Nu ești nici pri­mul, nici ul­ti­mul care ia pre­miu cu co­ro­niță la în­vă­ță­tură. Pe mine o să mă in­te­re­seze când o să faci ceva con­cret în fo­lo­sul so­ci­e­tă­ții cu edu­ca­ția aia de care ești foarte mân­dru. Când o să cre­ezi lo­curi de muncă la firma pe care ai creat‑o, când o să in­ven­tezi ceva ce va fi de fo­los ce­lor­lați, o să te aplaud. Până atunci nu ești de­cât un in­di­vid care știe foarte multă te­o­rie. Dar, dragă Io­nică, de te­o­rie m‑am cam să­tu­rat. Vreau nis­cai ches­tii practice.