După cum probabil ați băgat de seamă, s‑a umplut internetul de poze și articole despre plantatul de puieți în România. E normal, e luna pădurii și vremea pentru împăduririle de primăvară. Cu mic, cu mare, lumea iese să sape gropi și să-și arate atașamentul față de natură. Lucru foarte lăudabil. Iar în fruntea mulțimilor se găsesc ONG-urile. E momentul ăla din an când se pot arăta utile, publicând articole și anunțând campanii de împădurire. Cineva trebuie să facă și treaba asta. Deci cu surle și trâmbițe, prin nenumărate site-uri și postări pe rețelele sociale, oengiștii ne invită să ne înfrățim din nou cu codrul. Plantând.
Acuma treaba asta cu plantatul are și ea un chichirez al ei. Nu e suficient să ai oengiști, voluntari, hârlețe și un teren de plantat. Mai trebuie ceva. Puieții. Îi știți? Ăia care se pun cu verdele în sus. Și e nevoie de 3–4 mii de puieți pentru fiecare hectar plantat. Însă nimeni nu povestește de unde apar miraculos puieții ăștia pe care întregul nostru popor îi plantează cu mult spor. E clar că voluntarii nu vin cu ei de-acasă. ONG-urile sunt cele care îi pun la dispoziție, dar nici ele nu pomenesc de unde îi au. I‑or fi găsit la magazin? I‑au crescut ei în ghivece?
Bineînțeles că nu. Puieții forestieri au un singur producător în România, iar ăla e Romsilva. Așa că ONG-urile vin la această instituție și cer puieți, iar Romsilva le dă. Gratis. Și pe urmă, în mod straniu, toți uită să menționeze în minunatele lor articole în care se laudă că au plantat mii și zeci de mii de puieți că aceștia au fost puși la dispoziție de silvicultori. Care nu i‑au cules din pădure, ci au semănat în pepiniere, au repicat și timp de 3–4 ani au îngrijit acești puieți pentru ca niște orășeni precum noi să putem să‑i plantăm și să ne închipuim că fără noi nu se salva planeta.
Și după ce trece luna pădurii, o să ne amintim iarăși de ei și o să‑i înjurăm că ne-au distrus pădurile. Noroc cu ONG-urile astea care mai plantează câte ceva.
23:03
Sofism!