De la în­ce­pu­tul anu­lui, de când PSD a pre­luat efec­tiv pu­te­rea, su­biec­tul gra­ți­e­rii câ­torva po­li­ti­cieni a fost ne­lip­sit din dez­ba­te­rea pu­blică. Zi de zi ace­leași lu­cruri au fost spuse și re­pe­tate cu alte cu­vinte, vor­bele au fost in­ter­pre­tate și răs­tăl­mă­cite de nu știu câte ori, în în­cer­ca­rea de a an­ti­cipa ur­mă­toa­rea miș­care a PSD, ur­mă­to­rul ter­tip le­gi­sla­tiv pe care îl vor fo­losi pen­tru a‑și spăla co­rup­ții din par­tid. Li­viu Drag­nea este ast­fel în cen­trul atenției.

De o vreme în­coace însă de­cla­ra­ți­ile pre­șe­din­te­lui PSD stâr­nesc con­fu­zie prin­tre opo­nen­ții săi. A re­pe­tat tot mai des și tot mai ex­pli­cit că nu își pro­pune să gra­țieze fap­tele de co­rup­ție și că nu ur­mă­rește să-și cre­eze nici un fel de avan­taj per­so­nal prin ini­ția­tive le­gi­sla­tive. As­tăzi a de­mon­strat că a tre­cut și la fapte con­crete: Șer­ban Nico­lae, cel pe care toată lu­mea îl cre­dea in­ter­pu­sul lui Drag­nea în re­zol­va­rea le­gi­sla­tivă a pro­ble­me­lor pe­nale din cur­tea par­ti­du­lui, a fost sanc­țio­nat pen­tru bu­clu­cul din co­mi­sia ju­ri­dică (in­clu­de­rea și apoi ex­clu­de­rea pre­ci­pi­tată a fap­te­lor de co­rup­ție din pro­pu­ne­rea de lege a gra­ți­e­rii), iar sanc­țiu­nea n‑a fost una mică. Șer­ban Nico­lae a pier­dut con­du­ce­rea co­mi­sie ju­ri­dice și șe­fia gru­pu­lui par­la­men­tar PSD din se­nat. Deci Drag­nea vor­bește serios?

Im­pre­sia mea este că da. Și nu. Adică a re­nun­țat la ter­ti­puri po­li­tice pen­tru a‑și re­zolva pro­ble­mele. Pro­ba­bil a în­țe­les că chiar dacă re­u­șește, cos­tul po­li­tic in­ter­națio­nal va fi atât de mare în­cât vic­to­ria per­so­nală nu mai con­tează. Căci Drag­nea e un ins am­bi­țios. Nu cred că și‑a pro­pus să scape de pro­bleme și pe urmă să se re­tragă într‑o că­suță mo­destă la țară.

Dar n‑a re­nun­țat la ideea de gra­ți­ere. Nu­mai că nu o mai cere jus­ti­ției. Ne‑o cere nouă. Ges­tu­rile sale par să spună: iată, m‑am ali­niat do­rin­țe­lor voas­tre, nu spri­jin co­rup­ția, mă stră­dui să mă țin de pro­mi­siu­nile elec­to­rale și nu cer în schimb de­cât să în­ce­tați să-mi mai ce­reți ca­pul, să-mi gra­ți­ați fap­tele din tre­cut. Pro­ba­bil că speră ca scă­de­rea pre­siu­nii pu­blice să îi aducă un ver­dict fa­vo­ra­bil sau mă­car mai blând în instanță.

Ce‑i răs­pun­dem? Că e ier­tat? Cre­deți că po­că­ința sa e cre­di­bilă? Cre­deți că me­rită gra­ți­e­rea noastră?