De obicei nu prea constat prea mari suprapuneri între opiniile mele și ale Alinei Mungiu-Pippidi și din motivul ăsta iau afirmațiile sale împreună cu o lingură mare de precauție. Nu inteligența ei este cea de care mă îndoiesc, ci mai degrabă partizanatul în favoarea unor idei cu care nu sunt de acord. Și probabil că motivul principal este România curată, unde doamna Mungiu-Pippidi este întemeietor, o platformă cu dezbateri care nu par să urmărească întotdeauna adevărul, ci un “anume adevăr”.
Dar redau aici o parte a unui articol scris publicat pe această platformă de exact această doamnă, cu două observații:
Fiind profesor de ştiinţe politice, îmi permit să vă informez că familia nu are de că să fie reglementată prin Constituţie, care e un contract între cetăţeni, pe de o parte, şi stat, pe de alta. În Constituţia americană, modelul pentru lumea întreagă, nu existau nici un fel de articole despre familie, că nu avea de ce o Constituţie să reglementeze aşa ceva. Constituţia stabilea doar că statul nu se amestecă în libertatea oamenilor de a practica vreo religie (şi a se căsători cum doresc în cadrul ei), şi e perfect neutru faţă de toate religiile existente. Un amendament adăugat în 1868 oferea protecţie cetăţenilor prin procesul judicios (due process), protejînd viaţa, libertatea şi proprietatea, amendament citat adesea în judecăţi privitoare la dreptul familiilor. De asta în ţara libertăţii maxime poţi să-ţi educi copilul acasă, etc.
Constituţia noastră însă a copiat din cea comunistă, cu mici variaţii, trei articole despre familie perfect inutile. Unul (1) stabileşte că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor (odată ce ai stabilit că toţi cetăţenii sunt egali, ceea ce ai făcut în altă parte, restul e redundant), că (2) Condiţiile de încheiere, de desfacere şi de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege (atunci ce mai caută aici), … Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă (comunism, ce spuneam, şi proastă semantică, eşuează în a face o distincţie între cele două, trebuia lăsată legii familiei), plus amendamentul că (3) Copiii din afara căsătoriei sunt egali în faţa legii cu cei din căsătorie. Iarăşi comunism, statul se bagă peste oameni, şi reglementează că dacă vreau să îmi las averea unei fundaţii nu pot, trebuie să o dau egal familiei, asta de fapt e neconstituţional, că proprietatea mea e garantată şi îmi ştirbeşti dreptul de proprietate dacă nu o pot lăsa cui vreau, etc.
Propunerea de bun simţ pe care mă aşteptam să o aud este că statul trebuie scos din ecuaţie […]. Contra propunerea mea este să se scoată integral din Constituţie articolele despre familie, să se separe în legea familiei clar căsătoria civilă (la care trebuie să aibă dreptul toată lumea, straight sau gay, perechi cu copii sau perechi fără), cea religioasă să fie liberalizată (nu au decât unii să se unească în faţa bisericii doar, dacă nu au pretenții de proprietate, iar fiecare biserică hotărăşte ea pe cine căsătoreşte şi pe cine nu, unele vor căsători gay-ii, altele, cele mai multe, nu, dar e treaba lor). Şi cu asta, fără nici o discriminare a cuiva, am încheiat socoteala şi am mai crescut calitatea Constituţiei (cu cît mai scurtă şi aplicabilă, cu atât mai bună).
Lasă un comentariu