Nu sunt sigur că noi, așa numiții oameni de rând, înțelegem cât de gravă este imixtiunea Rusiei în alegerile din SUA, iar sentimentul meu este că privim problema doar ca pe un fel de scandal mediatic, un duel diplomatic între două forțe politice și militare ale lumii.
Dar, de fapt, privită în profunzimile ei, problema acestei imixtiuni este că descrie un nou tip de război mondial, unul care poate distruge țări și alianțe cu o infinit mai mare eficacitate decât o fac bombele. Un tip de război care n‑are morți și răniți care pot fi îngropați sau îngrijiți, ci doar victime care continuă să trăiască, devenind un fel de zombies care n‑au decât un singur țel: să‑i extermine pe ce ce nu sunt la fel cu ei.
Un război clasic aduce adesea, dincolo de dezastrele umane și economice pe care le produce, un pretext pentru ulterioară solidaritate și reconstrucție a popoarelor, mai ales cele învinse. Nu puține națiuni s‑au reinventat după un război îngrozitor — Germania și Japonia sunt două exemple pe care oricine le știe.
Dar tipul ăsta de război cibernetic, în care informațiile false dezbină indivizii aceluiași popor și‑i întărâtă să devină dușmanii conaționalilor lor, este de o inimaginabilă perversitate, în primul rând prin simplitatea sa. Cu toate astea, produce pagube pe termen mult mai lung, pentru că pacea socială a popoarelor atacate e infinit mai greu de restabilit după ce oamenii s‑au dușmănit până la moarte între ei.
Mă refer aici desigur la divizarea profundă a societății americane în tabăra pro-Trump și anti-Trump. Dacă la ei nu s‑a ajuns la încăierări grave pe stradă, e pentru că au un exercițiu democratic mult mai îndelungat decât al nostru. Dar nu uitați că au fost voci americane care au admirat protestele românești din februarie și au spus că așa ceva ar trebui să se întâmple și în SUA. În chiar inima democrației se simțea nevoia unei rezistențe tenace împotriva invaziei mediocrității și naționalismului.
Fac această paralelă cu ceea ce s‑a întâmplat la noi pentru că vreau să subliniez un lucru important din punctul meu de vedere: asemenea războaie nu sunt doar conflicte interstatale, ci pot deveni foarte ușor războaie civile. Vorbim de o bună bucată de vreme de războiul româno-român, cel care ne împiedică să progresăm ca națiune pentru că ne dăm reciproc în cap. În mintea mea ceea ce face o mare parte a presei și mai ales televiziunile controlate politic este exact ceea ce a făcut Putin în SUA: dezinformare controlată cu scopul de a învrăjbi populația și a‑i controla politic, de a‑i determina să voteze într-un anume fel, cu anumite persoane. Nimic nu e prea josnic pentru acest scop: minciuni, adevăruri spuse pe jumătate, incitări naționaliste, povești fabricate la comandă.
Rezultatul e cel pe care îl vedem în România și în lume. Deși domnește confuzia, suntem fiecare dintre noi convinși că deținem adevărul absolut. Unii sunt probabil mai aproape de realitate, alții trăiesc în lumi de carton, fabricate în laboratoarele televiziunilor anume pentru a le stâlci mințile. Unii n‑au renunțat la exercițiul gândirii proprii, dar sunt parcă tot mai puțini prin comparație cu cei care au convingeri de nestrămutat, chiar dacă nu sunt în stare nici măcar să articuleze coerent o idee.
M‑am oprit puțin din scris. M‑am întrebat pentru cine scriu textul ăsta. Pentru că cei care‑l înțeleg sunt deja de aceeași părere cu mine. Iar cei care nu‑l înțeleg au părerile lor foarte ferme la care nu vor să renunțe nici în ruptul capului.
Dar nu-mi dă prin cap alt mod de a lupta cu acești zombies decât lupta la baionetă, om la om, cuvânt la cuvânt.
22:06
I’m a zombie.