Daea și oaia. Și de ce e tot aia.

1 iulie 2017

Nu știu voi, dar eu unul mă ve­se­lesc de fi­e­care dată când am oca­zia să lec­tu­rez dis­cur­su­rile dom­nu­lui Daea, onor mi­nis­tru al agri­cul­tu­rii. Domnia sa are o ca­pa­ci­ta­tea ex­tra­or­di­nară de a ex­prima în mod ex­trem de ori­gi­nal ceea ce gân­dește, iar această elo­cință îmi um­ple inima de bu­cu­rie. Căci dom­nul Daea nu ra­tează nici o oca­zie de a îm­păr­tăși cu noi bo­gă­ția ide­i­lor sale, uti­li­zând ma­xi­mum 100 de cu­vinte ale lim­bii ro­mâne. O per­for­manță re­mar­ca­bilă, să recunoaștem.

Su­biec­tul său fa­vo­rit din ul­tima vreme este oaia, că­reia se pare că îi poartă un de­o­se­bit res­pect. Iată ce ne spune dom­nul Daea des­pre oaia (scu­zați rima involuntară):

Oaia a unit ge­ne­ra­ții, oaia a des­co­pe­rit mun­tele şi a po­pu­lat muntele.

Domnia sa în­cepe prin a ne pre­găti pen­tru vi­i­toa­rele dez­vă­lu­iri pe care ni le va face, an­ti­ci­pând ideea ge­ne­ra­ți­i­lor umane unite prin oaie. Dar îna­inte de a se avânta în lă­u­da­rea ca­li­tă­ți­lor ma­tri­mo­ni­ale ale oii, dom­nul Daea ne spune că tot ea, să­ră­cuța, a des­co­pe­rit mun­tele. Omul, în pros­tia sa, nu ob­ser­vase această mi­nu­nată formă de re­lief, no­roc cu oaia. Lu­ându-se după ea, omul a po­pu­lat muntele.

Oaia a dat mân­care şi ne‑a îm­bră­cat, oaia a dezvol­tat in­dus­tria lâ­nii, oaia a creat lo­ca­li­tăți, a ge­ne­rat co­mune şi fru­moase co­mune, ui­tați-vă în Si­biu, oaia a su­dat ge­ne­ra­ți­ile, tata cu fiul, bu­ni­cul cu ne­po­tul. Măr­gi­ni­mea Si­bi­u­lui este con­stru­ită din lâna oii, din brânza oii, din mie­lul oii.

După cum ob­ser­vați oaia are o ver­sa­ti­li­tate func­țio­nală mul­ti­la­te­ral dezvol­tată pe care nu­mai la par­ti­dul co­mu­nist ro­mân am mai întâlnit‑o (care și el era în tot și in toate, ne îm­brăca, ne hră­nea și ne con­struia co­mune și orașe). Oaia nu doar că ne‑a hră­nit și îm­bră­cat cu mâna ei (în timp ce oa­me­nii pre­cis că pro­fi­tau de ea ca niște loaze pu­tu­roase ce erau), dar a și cti­to­rit lo­ca­li­tăți, prin­tre care și fru­moasa co­mună Si­biu pe care o pu­tem și azi ad­mira. Ar­hi­tec­tura oie­rească ba­zată pe lână și brânză e do­vada vie a ge­ni­u­lui oii.

Ba chiar mai mult de­cât par­ti­dul co­mu­nist și într-un mod foarte sub­til (vă rog să tri­mi­teți la cul­care mi­no­rii), oaia a su­dat ge­ne­ra­ții. Dacă nu vă e clar cum, în­cer­cați să vă în­chi­pu­iți bu­nici, tați și fii, sin­guri pe munte cât e vara de lungă și având in­tense tră­iri emo­țio­nale și fi­zi­o­lo­gice. Tot oaia — să­raca, cine alt­ci­neva? că fe­me­ile erau în sat — le‑a fost aproape, ca un ve­ri­ta­bil li­ant al generațiilor.

As­tăzi, si­gur că oaia are doar do­rința de a fi în­țe­leasă de toți.

Iată în fi­nal cum dom­nul Daea ne face mar­to­rii dra­mei pe care o tră­iește oaia, pe care oa­me­nii de azi n‑o mai apre­ciază, ba chiar au transformat‑o în eta­lo­nul pros­tiei. Mo­destă și per­se­ve­rentă, oaia are to­tuși do­rința de a fi în­țe­leasă din nou și de aceea și‑a că­u­tat un pur­tă­tor de cu­vânt. Și cine pu­tea fi mai po­tri­vit să vor­bească în nu­mele ei de­cât dom­nul Daea? Drama sa e tot aia, căci nici el nu este în­țe­les de că­tre oa­meni și știe mai bine ca ori­cine ce în­seamnă să fii ge­nial, dar să fii per­ce­put ca și cum ai fi prost ca oaia…


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.