Recunosc că am o slăbiciune specială pentru Brașov, e probabil orașul care îmi place cel mai mult. Evident că asta are legătură cu anii studenției petrecuți acolo și bineînțeles că e o chestie foarte subiectivă. Dar chiar și așa, puțini sunt cei care ar putea să aducă argumente valide împotriva acestui oraș și să‑l coboare de pe podiumul celor mai frumoase localități din România.
Când vine vorba despre dezvoltare însă, Brașovul nu pare să mai fie chiar în frunte. Ceva se întâmplă pe-acolo că lucrurile bat pasul pe loc și orașul stagnează în parametrii deja tociți ai turismului din zonă. Da, e mișto să te duci să vezi Piața Sfatului și Biserica Neagră, e aproximativ frumos în Poiană (deși s‑ar putea face mult mai multe chestii pe-acolo), dar de câte ori să te duci la Brașov pentru doar atât? Plus că sunt și locuri, precum hotelul Aro, unde timpul pare că s‑a oprit în 1989. Brașovul e un oraș mișto de locuit, are un soi de tihnă modernă și veche amestecate, dar nu e locul unde turiștii se înghesuie să revină de zeci de ori. Dezvoltarea orașului trebuie să vină din altceva. Și nu vine. Nu-mi pot scoate din minte faptul că, deși e centru universitar cu tradiție, Brașovul nu s‑a dezvoltat deloc în industria IT. M‑aș fi așteptat să concureze Clujul și Timișoara, că ar fi condiții, cred.
Unii zic, și cred că au dreptate, că Brașovul e izolat. Că nu sunt mijloace de transport rezonabile spre oraș. E adevărat, ideea unui drum cu mașina la Brașov îmi strică jumătate din plăcerea revederii lui. Valea Prahovei e un coșmar în orice zi a săptămânii. În weekend nu e coșmar, e iadul pe pământ. Cu trenul e ceva mai bine, dar ești la mila CFR-ului care poate să te ducă acolo în două ceasuri și jumătate sau în șase — funcție de cum s‑au trezit cu fața la cearceaf sau nu. Iar gara din Brașov arată de parcă orașul ar vrea să te gonească, nu să te întâmpine. Avion nici pomeneală, doar o pistă inaugurată din câte am auzit, dar nici un alt semn că e vreo speranță de călătorie pe sus.
Se pare că izolaționismul ăsta lasă urme și în mintea oamenilor. Ultima oară când am fost acolo am aflat că în Brașov nu e utilizat Uber decât în foarte mică măsură, deși serviciul există. Am întrebat de ce, în fond sunt mulți turiști și există nevoie de transport suficientă. Răspunsul m‑a confuzat: brașovenii nu agreează ideea de a‑ți introduce datele cardului într‑o aplicație. Am întrebat ca să fiu sigur: probabil o mică parte din brașoveni nu agreează asta… Nu, nu — mi s‑a răspuns — marea majoritate nu vor să facă așa ceva, e complet nesigur! Pe spatele multor mașini de taxi din Brașov am văzut înjurături la adresa Uber… Unde o fi dispărut eleganța urbană a brașovenilor de care cândva erau tare mândri?
Adevărul e ca orașele se dezvoltă mai întâi în mințile locuitorilor săi. Dacă nu există o proiecție colectivă a unui oraș mai frumos, mai interesant, mai dezvoltat, cu servicii mai bune, cu facilități moderne nu prea sunt șanse ca în realitate să se miște ceva. Și se pare că asta e rețeta brașovenilor: se ia orașul, se pune la borcan într‑o zeamă curată și limpede de conservant și se așează la vedere, ca să‑l admire tot turistul ce frumos și curat e. Și peste douăzeci de ani tot așa va fi. Vechi. Frumos. Curat. Și-atât.
Lasă un comentariu