Sta­tul ro­mân nu e un bun ad­mi­nis­tra­tor. Asta spun toți ro­mâ­nii, mai pu­țin cei care au ro­lul de ad­mi­nis­tra­tori. Ăia nu re­cu­nosc. Dar ce știe mai pu­țină lume (sau mai bine zis ce ig­noră ma­jo­ri­ta­tea) e că sta­tul ro­mân nici nu are cum să fie un bun ad­mi­nis­tra­tor. Iar mo­ti­vul e sim­plu: un bun gos­po­dar tre­buie mai în­tâi de toate să știe ce are de gos­po­dă­rit. Iar sta­tul ro­mân nu știe. Sau mai bine zis știe cu o foarte mare aproximație.

Dacă nu v‑ați prins până aici, vă lă­mu­resc: mă re­fer la ca­das­trul na­țio­nal. Ro­mâ­nia nu are nici cel mai mic ha­bar des­pre pro­pri­e­tă­țile pu­blice și pri­vate pe care le con­ține în li­mi­tele sale na­țio­nale. Nu e nici o exa­ge­rare, nu e nici o me­ta­foră. Li­te­ral­mente sta­tul ro­mân nu știe ce are de ges­tio­nat. Pen­tru că nu există ca­das­tru. Și ne­e­xis­tând ca­das­tru orice dis­cu­ție des­pre pro­pri­e­tăți și li­mi­tele lor e confuză.

Să luăm de pildă con­struc­ția unei autos­trăzi. Vin niște ne­nici care fac stu­diul de fe­za­bi­li­tate și aleg un po­si­bil tra­seu. Trag ei cu cre­io­nul pe hartă și zic: hai să o luăm pe aici, pe urmă pe aici și pe acolo și gata! După ce au dat cu cre­io­nul pe hartă vine faza a doua: a cui or te­re­nu­rile as­tea peste care am dat cu cre­io­nul? Și de aici de­vine con­fuz. Or fi ale lui Măn­del, că are hâr­tie de la Mi­hai Vi­teazu că i‑a dat lu’ bu­nicu’ bu­ni­cu­lui lui pămân­tul ăla. Ba nu, sunt ale lui nea Ge­or­gel care le‑a cum­pă­rat de la nea Io­nel. Descurcă‑i drace! Sta­tul n‑are nici un fel de evi­dențe clare în pri­vința asta. Autos­trada se va con­strui la anu’ și la mulți ani pen­tru că nea Măn­del și nea Ge­or­gel se vor în­dârji și mai tare acum când știu că e rost de nis­cai despăgubiri.

Să luăm un alt exem­plu: se dau bani de la stat pen­tru toți pro­pri­e­ta­rii care au sub 30 de hec­tare de pă­dure pen­tru ad­mi­nis­tra­rea sil­vică. Mi­nu­nat, hai să apli­căm. Dar cum? Ad­mi­nis­tra­to­rii, fie că sunt ocoale de stat sau pri­vate, tre­buie să ia în pri­mire cu acte în re­gulă care să pre­ci­zeze li­mi­tele fi­e­că­rei pro­pri­e­tăți. Deci iar tre­buie ca­das­tru. Canci! De unde ca­das­tru când ma­jo­ri­ta­tea pro­pri­e­ta­ri­lor de pă­duri pri­vate au mu­rit și le-au lă­sat moș­te­nire unor fii și ne­poți care n‑au fă­cut suc­ce­siu­nea. De ce n‑au fă­cut suc­ce­siu­nea? Păi pen­tru că și aia pre­su­pune ca­das­tru, deci bani de plătit. Și ro­mâ­nul, că așa e el, de­cât să plă­tească o taxă și să cla­ri­fice lu­cru­rile, zice: lasă că ne în­țe­le­gem noi cumva! Ne descurcăm.

Și uite așa, orice idee bună din ad­mi­nis­tra­rea Ro­mâ­niei nu are nici o șansă de apli­care. Pen­tru că un bun gos­po­dar — vă rea­min­tesc — tre­buie mai în­tâi să știe ce are de administrat.