Trecu valul cu metoo și n‑apucarăm să ne dezmeticim și noi mai bine, să cercetăm în jurul nostru despre una și alta apropo de efectele pe care le‑a produs acest subiect la nivel social. Nu pot decât să sper că, dojeniți public și nenominal de către întreaga comunitate, agresorii sexuali se vor fi rușinat și nu vor mai repeta niciodată și niciunde reprobabilele lor comportamente. Sunt sigur că vor dispărea de peste tot toate reclamele cu femei mai mult sau mai puțin dezbrăcate — acelea care le obiectualizează și sugerează că sunt un produs de consum — pentru ca porcii misogini să nu înțeleagă în mod greșit că pot pretinde orice unei doamne sau domnișoare. Și probabil că și BOR va renunța la practicile înjositoare pentru femei care le interzic să intre în biserică în diverse momente legate de fiziologia lor sau care le pretind să dea ascultare necondiționată bărbatului. Iar în școli se va introduce o educație intensivă despre cum trebuie să ne tratăm reciproc în relațiile sociale.
Dat fiind că aceste toate neajunsuri se vor rezolva curând, dacă nu cumva sunt deja istorie, aduc cu modestie în atenția voastră un subiect care merită și el luat în considerare pentru o bună și dreaptă corectură. Este vorba despre melodia de larg succes național “Țărăncuță, țărăncuță” a nemuritorului nostru rapsod urban, Dan Spătaru. Nu mă îndoiesc de intențiile bune ale interpretului, dar conținutul versurilor este totuși de natură să confuzeze societatea și să creeze nedorite percepții negative față de femei în general și despre țărăncuțe în particular. Iată despre ce este vorba.
La începutul cântecului suntem introduși în atmosfera superb-pastorală a satului tradițional românesc unde activitățile mondene se împletesc cu cele lucrative: cosit-prășit vs. horă-alunel (dar numai în zilele de repaos aprobate prin lege). Pe acest fundal idilic se țese treptat povestea tensionată a unei posibile agresiuni sexuale:
Păi, țărăncuță, cum e ea,
E drept că badei i‑ar plăcea,
Dar când îi cată vorbă el,
Ea fuge și nu vrea de fel.
Badea, adică potențialul agresor, o abordează cu insistență pe victimă — recte țărăncuța — care se sustrage în mod repetat contactului verbal, ca semn al lipsei de interes față de individ. Cu toate acestea mârlanul român nu se lasă și sub pretextul unei supărări (Că într‑o zi n‑a mai răbdat / Și i‑a spus badea supărat) o abordează frontal pe victima inocentă:
Țărăncuță! Țărăncuță!
Cu bujori in obrăjori,
De ce-mi cauți tu pricină?
Vrei să uit că-mi ești vecină
Când îmi ții calea‑n gradină?
Noaptea când e luna‑n nori?
Țărăncuță! Țărăncuță!
Cu fuiorul prins in brâu,
Ți‑a mers vestea de sfioasă
Că te-ncui și ziua‑n casă.
Dacă ziua ești fricoasă
Ce cați noaptea la pârâu?
Se observă cum agresorul ignoră bunul renume al victimei și respectul pe care i‑l datorează în calitate de concetățean și consătean, aducând în discuție argumente irelevante precum plimbările nocturne ale fetei, ca și cum n‑ar avea dreptul să se plimbe pe oriunde dorește, când dorește și cum dorește, fără să fie amenințată de poftele libidinoase ale unor elemente declasate ale societății. Lucrurile nu se opresc aici, însă.
Țărăncuță! Țărăncuță!
Cu bujori in obrăjori,
O să mă aduci în stare
Să te prind de cingătoare,
Ziua, în amiaza mare,
Să-mi dai fraga buzelor!
Iată cum individul trece la amenințări directe cu violul, fără nici un fel de jenă, susținând chiar că are tupeul obraznic de a‑l comite “ziua, în amiaza mare”. Nu putem deduce din acest vers decât că agresorul este pe mână cu organele de poliție pe care le‑a mituit cine știe cum pentru a nu interveni și a‑l opri din activitățile sale infracționale. Melodia continuă într‑o notă de confuzie generală, trecând cu condescendență peste posibilul viol, pentru a ajunge la consumarea unei căsnicii despre care nu știm dacă nu cumva a fost fondată pe rușinea victimei de a depune plângere penală și a se constitui parte civilă în proces. Alegând calea mai simplă a căsătoriei cu agresorul, din care înțelegem că a rezultat și un prunc nevinovat, fata din melodie se adaugă probabil unui lung șir de victime ale porcilor misogini.
Pentru a contracara posibilul mesaj negativ care rezultă dintr-un astfel de cântec propun rescrierea versurilor într‑o cheie justițiară, în care să apară și DNA (ceva de genul “DNA să vină să îl ia!”), iar morala să includă deferirea agresorului către justiție și încarcerarea sa în ultima strofă într‑o închisoare de maximă securitate.
Lasă un comentariu