Nu pot să spun în cuvinte cât de dezamăgit sunt de spectacolul societății românești din ultima vreme. Polarizarea asta dramatică adusă de referendum — băsiști versus uslași — mă îngrozește și mă face să cred că există în noi, românii, ceva iremediabil care ne va împiedica să devenim vreodată un popor. Cred că ne lipsește logica bunului simț, măsura lucrurilor și argumentația obiectivă ca instrumente de raționament șî decizie colectivă — în absența lor ne utilizăm emoțiile personale pentru a hotărî de partea cui să înclinăm balanța, fără să înțelegem că ambele talgere ne sunt defavorabile.
În primul rând remarc incoerența logică a referendumului: curtea constituțională a confirmat doar două motive susceptibile de a justifica suspendarea președintelui, eliminând toate celelalte argumentații ale parlamentului, care nu sunt altceva decât declarații politice. Aceste două motive sunt că nu și‑a jucat cu maximă eficiență rolul de mediator al puterilor statului și că și‑a asumat înaintea guvernului unele măsuri economice, ceea ce poate fi interpretat ca o subminare a rolului executivului. De acord, prima observații este corectă, Băsescu nu este un om al dialogului și compromisului. De aici încolo însă trebuie să funcționeze logica bunului simț: ar fi fost oare posibil ca forțele politice românești să fie aduse la armonie și bună înțelegere de către un alt președinte, oricine ar fi fost el? Au fost Iliescu sau Constantinescu sau chiar Băsescu — în primul său mandat — mai eficienți din acest punct de vedere? Răspunsul corect, pe care îl știm toți, este nu. Politica românească nu funcționează pe principiul “noi avem un plan ca să facem lucrurile bine”, ci pe ideea că “ăștia sunt hoți și incompetenți, dați‑i jos ca să venim noi la putere”. De aceea partidele din opoziție, indiferent care sunt ele, nu vor dori niciodată să facă parte din inițiative de uniune națională, pentru că și-ar pierde muniția principală la următoarele alegeri.
Al doilea motiv merită discutat. A existat o plângere a guvernului cum că președintele vine peste el și ia decizii? Nu. Se poate vorbi de uzurpare atunci când cineva se dă la o parte și, în mod voluntar, face loc altuia să ia decizii? Nu. Cine este de vină că Băsescu și‑a băgat nasul în deciziile guvernului: el însuși pentru că și‑a dorit să își impună concepțiile sau primul ministru care nici n‑a încercat măcar să guverneze independent? Pentru mine acest al doilea motiv ar fi fost o încălcare gravă a Constituției doar dacă Boc ar fi reclamat intervențiile lui Băsescu în guvern. În schimb el nu lua nici o hotărâre importantă fără să se consulte cu Băsescu. A uzurpa înseamnă să obții ceva ce nu ți se cuvine prin violență, furt sau înșelăciune. E vorba deci de uzurpare sau mai degrabă de submisivitate?
Dar ambele motive pentru care a fost suspendat Băsescu nici nu au mai contat apoi. Artileria USL s‑a îndreptat pe celelalte cinci motive, pe care curtea constituțională le‑a infirmat ca argumente de tip “încălcare gravă a Constituției”. Panourile șî afișele, plătite din bani publici presupun, informează populația despre dezastrele produse de Băsescu, iar capul de afiș este tăierea salariilor și pensiilor din 2010. Așa că m‑am gândit să fac câteva calcule simple, ca să pricep și eu cum funcționează matematica poporului român. Am căutat în presa de acum doi ani informații despre votarea în parlament a scăderii salariilor și pensiilor și iată ce am obținut: 321 voturi pentru și o abținere. Hmmm, mi-am zis, dar hai să vedem câți pedeliști erau în sală. In camera deputaților erau 106 reprezentanți ai PDL, iar în senat încă 48. Presupunând că toți pedeliștii erau prezenți ca să voteze tăierea salariilor șî pensiilor, asta face un total de 154. Până la 322 mai sunt 168 de oameni. Deci 168 de oameni din PSD, PNL, UDMR, PC, de la minorități care atunci au fost de acord că salariile trebuie reduse, iar acum spun că Băsescu trebuie demis pentru că a încălcat dreptul fundamental al românului la “o retribuire echitabilă şi satisfăcătoare care să‑i asigure atât lui, cât şi familiei sale, o existenţă conformă cu demnitatea umană şi completată, la nevoie, prin alte mijloace de protecţie socială”. Cât de moral vi se pare asta?
Toate astea nu contează însă pentru foarte mulți români. Umorile lor personale, născute din proasta guvernare, dar și din propriile insuccese și ghinioane, își găsesc un loc de descărcare și asta e tot ce contează, se pare. Uitâm din nou că respectul față de logică și dreapta judecată sunt mai importante decât ura impotriva unui om, oricât de îndreptățit e acest sentiment. Deși ura nu e niciodată îndreptățită. Clădim astfel o țară a reacțiilor viscerale și a judecăților emoționale, în care dacă vrei să conduci nu trebuie să fii un bun și corect administrator, ci să canalizezi cu îndemânare ura populară împotriva celui care e la putere, pentru a‑l da jos ca să te așezi tu. Afirmăm cu claritate că nu regulile primează, ci interpretarea lor contextuală. Adică arbitrariul bunului plac al celui puternic, cel care ne otrăvește viața personală a fiecăruia dintre noi, zi de zi.
Știu că modul ăsta de a gândi nu va dispărea din mintea românilor. Băsescu va fi demis, e clar, e o întreagă mașinărie pusă în mișcare pentru asta. Apoi se va așeza liniștea satisfăcută și prostească a celui care s‑a răzbunat pe cineva pentru necazurile proprii, chiar dacă sursa necazurilor nu e îndepărtată. Va urma spectacolul mediatic al trimiterii în judecată a pedeliștilor care au furat, se va dezgropa povestea flotei lui Băsescu, vor fi închise dosarele penale ale celor de la putere — tot circul necesar pentru a distrage atenția de la lipsa unui plan real de guvernare. Privind la toate astea realizez că logica românului statistic — the average citizen — se deosebește însă profund de a mea, iar această discrepanță nu e una pe care să sper că timpul o va face să dispară. E o diferență de principii, profundă. Probabil că am să mor dezamăgit de poporul meu, de neputința sa de a evolua. Dar și mai rău pentru mine este să văd oameni de ale căror principii și valori nu mă îndoiam, abandonându-și judecata. Și asta mă întristează îngrozitor, pentru că înseamnă că ura, răzbunarea prostească și impulsivitatea irațională au învins în România, guvernând ciclul vieții sociale și politice. Ele au devenit valorile noastre naționale, logica vieții noastre.
Lasă un comentariu