În mitologia greacă Pallas Athena este zeița înțelepciunii, curajului, inspirației, civilizației, justiției, matematicii. Dar astea sunt povești de demult, pe vremea când aceste cuvinte aveau încă oarece semnificație pentru oameni. Timpul a trecut și am progresat enorm, nu mai credem prostește în zeități și în puterea lor de a ne hotărî destinele. Dezorientată și inutilă, zeița Pallas și‑a pierdut un l din nume și s‑a făcut mall la Iași, ca să intre și ea în rând cu lumea.
Chiar singurică nu prea putea ea să se modernizeze, așa că a moșit‑o domnul Iulian Dascălu, mare antreprenor român, un personaj demn de toată stima noastră. Dacă nu știți de ce puteți afla din revista Capital, care ne dezvăluie că “anul acesta, de exemplu, […] a reuşit să inaugureze, în inima Iaşului, lângă Palatul Culturii, proiectul Palas, finanţat, în principal, de UniCredit Ţiriac Bank, Emporiki Bank şi Banca Italo-Romena”, dar și că “fiind domeniul pe care l‑a studiat cel mai bine şi în care a acumulat experienţă, Iulian Dascălu este foarte atent la tendințele globale în materie de malluri și retail”. Sunt convins că vă dați seama că la Iași — un oraș de o mare prosperitate economică, în care industria și serviciile pompează din greu la PIB-ul românesc, capitală a unui județ cu o creștere economică fulminantă, cu rată de șomaj zero pentru că toți au câte două-trei joburi — singurul lucru care lipsea era un mall aliniat la tendințele globale și învecinat cu Palatul Culturii, o cocioabă veche de vreo sută de ani care ar trebui demolată pentru a face loc viitoarelor trenduri arhitectonice. Și cine putea finanța o astfel de capodoperă citadină dacă nu niște bănci din țări solide din punct de vedere financiar: Grecia, Italia…
Dar domnul Dascălu nu doar că face aceste imense servicii comunității, ci ne ajută să înțelegem și care sunt prioritățile viitorului. Domnia sa spune: “Autorităţile ar trebui să ţină permanent legătura cu dezvoltatorii şi să‑i convingă să investească într-un oraş sau altul, chiar dacă le-ar da terenul gratis. Oraşele care nu vor face parteneriate public-private nu se vor dezvolta. Vor rămâne cu benzinăriile şi cu instituţiile de stat.” Aferim, așa e, poftim doar exemplul de mai-nainte: țigănia aia de palat al culturii. Dacă îi vom mai da terenuri de acum înainte, trebuie musai să i le dăm gratis și în centru, că altfel mall-uri canci!
Curios din fire cum sunt, m‑am întrebat cum de‑a pus dom’ Iulian mâna pe așa mândrețe de teren de 12 ha în buricul târgului. De bună seamă i l‑a dat primăria și am aflat că chiria e de 250 de mii de euro pe an. Împărțind la 12 ha și la 12 luni am ajuns la vreo 1,75€ pe mp, ceea ce nu‑i chiar un preț rău pentru centrul Iașului. Dar am aflat și că terenul era nițel cam în domeniul public, deci nu prea putea fi închiriat fără licitație. Așa că dom’ primar — care vroia și el să binemerite de la următoarele alegeri și pentru asta avea nevoie de niște sponsori — a aranjat să treacă terenul în domeniul privat și gata! treaba a mers unsă. Vezi însă că de la daravera asta a ieșit cu scandal, pentru că s‑a găsit un moftangiu care să dea în judecată Primăria, ba mai mult, a și câștigat în instanță cu o sentință care — teoretic — obligă la demolarea mândreții arhitectonice. Ca să fie și mai interesant, niște coate-goale din primărie au afirmat că dom’ Iulian a plătit doar vreo 26.000€ din redevența de 1,3 milioane € pe care o datora până astă primavară. Eu unul nu crez așa ceva, nici să mă tai! Unde s‑a mai văzut negustor român să facă așa comedie?
Părea că lucrurile se încurcaseră peste măsură la mall-ul Palas. Bietul domn Dascălu — mare antreprenor și filotim — era înghesuit din toate direcțiile să demoleze munculița lui de ani de zile. Doar că dom’ primar Nichita, să‑i dea Dumnezeu sănătate, s‑a gândit să dea o mână de ajutor și a propus o nouă hotărâre de consiliu: să pună terenul în domeniul privat. Stai așa… păi nu exact la asta se referea sentința judecătorească, la faptul că nu poți trece un teren în domeniul privat după bunul plac? Ba da. Ei, și?
Ca să consfințească treaba bună făcută de primărie și de investitor, la inaugurarea mall-ului din 31 mai a venit nimeni altul decât crăișorul nost’ Victoraș Ponta. Desigur el nu știa că mall-ul e declarat ilegal de justiția română, altminteri cum ar fi tăiat panglica unei fraude, chiar el, procuror fiind? Iar alături de el a stat dom’ primar, antreprenorul, bașca un sobor de preoți care au mijlocit pogorârea duhului sfânt asupra preacucernicei adunări de politicieni uniți în credința că, la Iași, vor avea bani și pentru alegerile locale și pentru cele generale. Iar preoții au zis: se votează robii lu’ Dumnezeu, pesediștii, în numele mall-ului și-al antreprenorului și al poporului prostovan român — amin!
Lasă un comentariu