Mă temeam că mișcarea lui Mihail Neamțu va eșua în penibil sau în ridicol, din pricina înclinației pe care o au toate proiectele care încep în România de a se autodistruge, atunci când nu sunt sabotate temeinic de alții. Și uite că temerile mi-au fost confirmate, ca o subliniere a faptului că ce începe bine pe plaiurile mioritice se sfârșește prost, iar ce începe prost nu se mai sfârșește niciodată. Domnul Neamțu este cvasi-inexistent, iar singurul mesaj cu care a tulburat media a fost declamarea unei poezii a unui poet legionar, notabilă ca valoare artistică și absolut nefrecventabilă într‑o campanie electorală. Cam la atât se reduce contribuția Noii Republici la peisajul preelectoral.
Deunăzi au apărut sondaje care spun că PDL-ului i‑ar fi fost cu două procente mai bine dacă nu se amesteca în ciorba formată împreună cu Forța Civică, Fundația Creștin-Democrată și Noua Republică. Paradoxal, suma alianței este mai mică decât a elementelor luate individual. România Dreaptă este un brand care nu‑i interesează pe români. România Dreaptă vorbește prea mult despre reforme și despre reorganizare — cuvintele astea nu fac decât să‑i îngrijoreze pe Gheorghe și Ion, care nu prea vor să se ridice de unde stau atât de comod, mai ales că la urechea cealaltă le șoptește USL că le va da și‑i va îndestula. Pe vremuri PDL-ul le vorbea și el pe limba lor, le spunea despre cum vor face șî vor drege, cum Europa va da bani, iar românii nu vor trebui decât să‑i cheltuiască și să se îndestuleze — exact cum zice acum USL… Iar Gheorghe și Ion pricepeau asta, era limpede — viitorul conținea o grămadă de lucruri bune și nicăieri cuvântul ăla urât: muncă. Da’ de la o vreme, de când cu ARD-ul ăsta, pedeliștii au luat‑o razna, nu‑i mai înțelege nimeni.
Aripa reformatoare a PDL-ului nici nu mai fâlfâie. Monica Macovei agită ici și colo sabia justiției, lăudându-se cu teribila ei ispravă din această campanie: 75% din candidații ARD sunt noi. Faptul în sine nu face pe nimeni să tresară, presa îi tratează exact ca pe ceea ce sunt, niște necunoscuți și se concentrează pe artileria grea rămasă în partid — Udrea, Videanu, Blaga. Cristi Preda mai scrie câte un articol neconvins în blogul său și mai face câte o declarație de presă — e un tip inteligent, nu‑i vorbă — da’ nu‑i ajută la nimic. Cavalerii justițiari și-au terminat marea lor cavalcadă într-un nor de praf, după risipirea căruia se vede că nu au învins pe nimeni.
Pe alegătorii Noii Republici i‑a dezamăgit asocierea cu PDL. Ei așteptau un anume radicalism, o ruptură clară cu vechile metehne ale politicii dâmbovițene, pe care a promis‑o și trâmbițat‑o chiar Mihail Neamțu, în lunile care au premers transformarea din mișcare civică în partid. De fapt nici n‑au fost primiți la masa ARD, au primit doar câțiva dintre ei niște mandate individuale. Exista un momentum, poate nu foarte mare, dar notabil, un curent de opinie al unei clase de mijloc care s‑a săturat de porcării și minciuni și care nu dorea avantaje economice, pentru că sunt oarecum înstăriți. Vroiau justiție, vroiau schimbări radicale. Care nu sunt posibile alături de Blaga, Berceanu, Udrea, Videanu și ceilalți mastodonți pedeliști. Așa că, foarte probabil, s‑au întors la dezinteresul lor inițial pentru politică.
MRU și Papahagi veneau de nicăieri, fără electorat propriu, doar cu un discutabil capital de imagine. Vorbesc frumos, dar nu prea promit nimic interesant pentru români. Pentru că românii nu sunt interesați de reforme structurale sau de onestitate. Anti-corupția trece prin stomac. Istoria noastră demonstrează limpede că vrem mai întâi să fim sătui și abia apoi ne gândim dacă vrem să fim demni, eficienți sau harnici. Și în general s‑a dovedit că, după ce umplem burțile, nu ne prea mai vine să ne forțăm nici intelectul, nici virtuțile, așa că facem o siestă prelungită până ne apucă iar foamea.
Probabil că lovitura de grație pentru imaginea alianței de dreapta au dat‑o numeroșii primari pedeliști care au susținut candidații USL din localitățile lor. Când te gândești la propria realegere, când vrei să te faci primar de meserie, cel mai important lucru este să-ți vină bani de undeva, de la o putere darnică, care să te susțină financiar pentru proiectele ce vor îndestula pe cei ce te-au sponsorizat în campania de la locale și vor demonstra comunității că mai meriți un mandat în fruntea ei. Pragmatismul se naște astfel la capătul mâinii întinse a oricărui primar, ce speră să i se dea, mai mult lui decât celorlalți.
Concluzia? Pe români îi interesează un singur lucru: cine dă mai multă pomană. Prea puțin contează de unde și cu ce preț. Bogdaproste!
Lasă un comentariu