Pe scândura scenei politice românești actorii politici țopăie dizgrațios precum niște balerine supraponderale. Spectacolul e penibil, dar publicul pare să se fi obișnuit cu tropăiala hipopotamică, cu declamațiile bombastice ale fantoșelor, cu incoerența regiei. Lumea șade cumințică în scaune urmărind reprezentația și așteptând să vină pauza când la bufetul din foaier se va da — poate — ceva gratis.
Ca în orice scenariu care se respectă există personajele bune și personajele rele, atâta doar că publicul are păreri diferite care ar fi unii și care ar fi ceilalți. Printre spectatori circulă un zvon cum toți ar fi de fapt actorii cei răi, iar ăia buni n‑au încăput până acum în distribuție pentru că regizorii nu i‑au dorit. Unii sunt de acord cum că așa ar fi, alții zic că ăla cu ochelari le place tare mult, mai mult decât adormitul celălalt sau ăla în costum de marinar.
În lipsa unui libret, oamenii nu prea știu cum să interpreteze ce văd. Umblă vorba că unii ar fi în stânga și ceilalți în dreapta, dar e aproape cu neputință să înțelegi care și cum pentru că personajele se foiesc într-una pe scenă, pendulând pe neașteptate dintr‑o parte în alta. Ăia cu costume roșii zic că prețul biletelor trebuie mărit pentru că bugetul spectacolului are nevoie de bani. Ăilalți zic că mai degrabă ar trebui să rămână la fel, ca să vină mai mulți spectatori că, uite, locuri goale mai sunt o grămadă mai ales că o parte din spectatori s‑au săturat de comedia jucată pe scenă și au plecat la alte teatre, mai îndepărtate, unde piesele sunt mai bine regizate, iar actorii de mai bună calitate. Cine o avea dreptate?
Iar de la o vreme încoace scenariul a devenit neinteligibil. Ăi roșii par a cânta toți în cor un cântec prost și cam proletcultist, dar mai pe placul publicului decât hărmălaia celorlalți, care vorbesc unii peste alții, se acoperă reciproc și nimeni nu pricepe nimic din replicile lor. Așa că lumea aplaudă mai mult pe ochelarist, chiar dacă se aude că replicile lui nu‑s chiar originale, ci ar fi fost copiate din alte piese și că are de gând să mai ceară spectatorilor și o taxă de scaun. N‑are nimic, zice lumea, a promis că în foaier — la pauză — o să avem de toate: cizme, tricouri, găleți și șepci. Ăștilalți nu vezi că nu fac altceva decât să se certe între ei?
Lasă un comentariu