Am vrut să scriu mai demult, când fusese un marș al ăstora cu Noua dreaptă împotriva homosexualilor, că mie mi se pare complet deplasată furia acestor oameni împotriva unei minorități sexuale care, cu excepția unei parade anuale, e aproape invizibilă și nu deranjează pe nimeni cu nimic. “Divinitatea ne‑a creat normali, perverşii sexuali să se trateze medical” strigau în megafoane adepții Noii drepte. Și am vrut să adaug că fanatismul ăsta de sorginte religioasă însoțit de ciomag este semnul unor oameni care au teribile tulburări sexuale. Însă m‑am gândit atunci că n‑am nici o dovadă că în sprijinul presupunerii mele.
Dar uite că subiectul a revenit el însuși, printr‑o continuare care-mi confirmă bănuielile. Unul din liderii drepți și noi, homofob convins, proliferează pedofilia, căci la ce altceva servește pornografia infantilă?!? Cu siguranță a găsit prin biblie vreun pasaj unde Dumnezeu o îngăduie. Probabil urmează să auzim că tovarășii lui de partid (nu‑s mulți, vreo douăzeci) protestează împotriva prigoanei politice la care e supus.
A fost condamnat la cinci ani de închisoare!: http://t.co/2AxcX3BPzr
— B365.ro (@b365RO) July 10, 2014
Lasă un comentariu