Povestea cuplului de homosexuali care și-au dus fiica adoptivă într-un centru de fitness a generat o întreagă polemică despre eterna poveste a intoleranței față de minoritățile sexuale. Deși istoria a fost prezentată în toate detaliile sale, aproape toate comentariile se centrează pe ideea de intoleranță față de comunitatea gay. Eu văd lucrurile în mod diferit.
Mi se pare irelevant ce orientare sexuală au părinții unui copil. Pot fi hetero, bi sau homo, e problema lor. Și sunt în totalitate de acord că nu e normal să fie stigmatizați public de către autorități, instituții sau alte persoane pentru preferințele lor sexuale. Dar cred că nu despre asta e vorba în povestea asta. Cred că homosexualitatea e doar titlul care face presă, iar adevăratul subiect este abuzarea sexuală a copiilor.
Să presupunem că un tată îi arată zilnic fiicei sale de 4 ani fotografii cu bărbati dezbrăcați. Să presupunem că Protecția Copilului află de chestia asta și decide să intervină, acuzându‑l pe individ de abuz asupra unui minor sau chiar pedofilie. Publicată în presă, povestea ar inflama rețelele sociale: ce pervers, ce porc, ce nesimțit! Trebuie închis, ba nu, chiar împușcat!
Să presupunem că un tată își duce fiica de 4 ani în fiecare zi în vestiarul unei săli de fitness, oferindu‑i imaginea a zeci de bărbați dezbrăcați. Protecția Copilului nu are nimic de spus, iar publicul consideră că e dreptul oricărui tată care are o fiică să folosească serviciile unui centru de fitness. Care este însă diferența esențială din perspectiva fetiței?
Am văzut adesea astfel de situații în vestiarul centrului unde mă duc să fac sport. Cel mai des sunt străini, românii par mai pudici sau poate refuză să-și ia copilul de sex opus atunci când merge la sală. De multe ori tatăl își flutură bijuteriile chiar în fața propriului copil, fără nici un fel de reținere. De fiecare dată m‑am întrebat ce efecte psihice vor fi având episoadele astea de expunere obscenă a unor anatomii bărbătești mai mult sau mai puțin estetice asupra unei fetițe de câțiva ani. Știm sigur că nu o afectează în nici un fel, că nu îi alterează percepțiile ulterioare despre intimitate, despre sexualitate? Și de ce nu poate exista o încăpere specială unde astfel de cazuri — tată și fiică sau mamă și fiu — să aibă intimitatea necesară copilului?
Ar mai fi apoi și drepturile celorlalte persoane, participanți involuntari la spectacolele de anatomie organizate de părintele respectiv. Poate că pe unii îi deranjează să se dezbrace în fața unei fetițe. Pudibonderia nu e o infracțiune. De ce ar trebui obligați să devină exhibiționiști împotriva dorinței lor?
Regret deci că s‑a reproșat orientarea sexuală cuplului de homosexuali în incidentul din vestiarul de la World Class. Pentru că asta nu e treaba nimănui altcuiva. Dar mai ales pentru că în felul ăsta dezbaterea s‑a mutat către toleranța față de minoritățile sexuale în loc să se discute despre adevărata problemă, aceea a traumatizării copiilor prin expunerea lor prematură la capitole ale vieții pe care nu sunt încă pregătiți să le înțeleagă.
Lasă un comentariu