După 25 de ani de netulburată hoție și corupție, operațiunile de curățenie par că nu se mai sfârșesc. Nimeni nu știe să spună dacă suntem abia la început sau deja am intrat în profunzimea chirurgicală a actului de justiție, dar au apărut deja voci care exprimă teama unui exces în direcția opusă. Justiția nu trebuie să guverneze România, se afirmă. Nimic mai adevărat — nu putem deveni un stat judecătoresc în care totul se tranșează la procuratură și tribunal. Însă România este atât de încleiată în ticăloșie, e acoperită de un strat așa de gros de corupție, încât până nu vom fi înlăturat măcar grosul mizeriei nu vom putea vorbi despre respirația normală a societății.
În iureșul momentului este posibil ca anchetele și dosarele din tribunale să agațe — din întâmplare sau prin nefericite vecinătăți — oameni a căror vină este mult mai mică prin comparație cu faptele acuzaților principali. Ori poate chiar nevinovați. Este regretabil, dar — cred eu — inerent. Când faci curățenie generală nu lucrezi cu penseta. Privind lucrurile la scara întregii societăți, câteva victime colaterale nu sunt importante. Tragediile personale poate că vor putea apoi fi îndreptate sau măcar alinate prin rectificări ale justiției. Mă uitam de pildă la lunga listă de funcționari publici pe care cazul Ridzi i‑a antrenat și sunt aproape sigur că unii dintre ei n‑au făcut decât să închidă ochii la acțiunile unei doamne ministru impetuoase, dornică de faimă și bani. Probabil că acum acei oameni cântăresc cu mai multă maturitate prețul complicitarei lor obediențe.
Spun unii că nici spectaculosul reținerilor și arestărilor nu e firesc, că nu‑i nevoie de filmarea amănunțită a fiecărei vizite la DNA a celor chemați să dea explicații, că nu e nevoie să televizăm cătușele puse de justiție. E adevărat, din perspectiva actului de justiție nu e nevoie. Însă din perspectiva educațională e binevenită această demonstrație de forță. E cazul să se transmită un mesaj clar și puternic că nu se mai poate tolera corupția la nesfârșit, că chiar și în România hoția este pedepsită.
Am trecut de câteva ori prin coridoarele interioare ale unor ministere, știu cum arată și cum gândește funcționarul de stat, pot să-mi imaginez cum privește tot ceea ce se întâmplă în aceste zile. Sunt mulți cei care trăiesc în neliniște acum, știindu-se complici sau făptuitori ai unor mai mărunte acte de corupție, întrebându-se dacă nu vor ajunge și ei să dea explicații unui procuror, plevușcă ieftină căzută în plasa întinsă vreunui rechin. Și-mi pot imagina cum privesc acum orice semnătură pe care trebuie s‑o pună pe vreun act ce implică consecințe financiare. Moise Guran are mai multă dreptate decât își închipuie când se întreabă dacă stoparea investițiilor publice din ultima vreme nu e cumva rezultatul spaimei de DNA — eu sunt sigur că da. Cel mai simplu e să nu mai semnezi nimic, să te prevalezi de orice chichiță ca să eviți implicarea, să fii suspicios față de orice proiect. Cu o astfel de atitudine din partea funcționărimii administrative, actul de guvernare se poate cu ușurință bloca.
Dar nici unul din motivele de mai sus nu mi se pare îndeajuns de puternic pentru a mă convinge că DNA ar trebui s‑o lase mai moale. Dimpotrivă. E o ocazie unică de a face curățenie cu adevărat și ar trebui să‑i susținem chiar dacă ne sperie nițel amploarea, ne îngrijorează spectacolul și ne pare rău de pagubele colaterale. În istoria României contemporane nu s‑a mai întâmplat vreodată o astfel de asanare juridică a clasei politice — suntem martorii unor timpuri care vor rămâne în cărțile de istorie. Să sperăm că vor marca un nou început.
Lasă un comentariu