Nu pricep nici dacă mă pici cu ceară care e treaba cu această șefă de la CNA, Laura Georgescu. De mai bine de un an e în mijlocul a tot felul de scandaluri, de la controversate decizii în favoarea unor televiziuni până la vocabular injurios la adresa subalternilor sau a altor persoane. Ba chiar, anul trecut, a fost vizitată de DNA pentru că era suspectată că a inventat false reclamații pentru a putea aplica sancțiuni unor televiziuni.
Între timp, instituția pe care o conduce este complet disfuncțională. De câteva luni de zile ședințele CNA se țin fără ea, pentru că dacă își face apariția aproape toți ceilalți membrii ai instituției părăsesc ședința. Mai mult decât atât, subalternii au votat un nou regulament intern care îi limitează puterile în instituție. Ea a atacat acest nou regulament în justiție. Ca reacție, o majoritate a membrilor CNA au votat împreună o decizie de retragere a sprijinului lor pentru mandatul ei de președinte și au trimis‑o parlamentului. Ce credeți că găsește Laura Georgescu de cuviință să declare? Asta:
Nu există nicăieri instituția revocării în Legea 504 din 2002, deci în Legea audiovizualului, cu atât mai puțin condițiile de alegere a președintelui sau a vicepreședintelui (…) Nici măcar subiectul nu a fost anunțat corect și deschis, cu 24 de ore înainte de a se consuma, fiindcă n‑aș fi ratat momentul. Din păcate, a trebuit să fac față unor obligații obiective, fiind ziua mea de naștere. N‑am știut că ratez subiectul.
Am câteva întrebări fără răspuns. De când e ziua de naștere a cuiva o obligație obiectivă de serviciu? Cum poți pretinde că asiguri managementul unei instituții în care nimeni nu vrea să lucreze cu tine și toți fug ca și cum ai fi ciumată? Cu ce se ocupă toată ziua și pentru ce primește salariu dacă la activitatea principală a CNA — ședințele pe teme de audiovizual — nu participă de o bună bucată de timp? Ce fel de manager e cineva care nu e în stare să comunice cu echipa cu care lucrează? Cum e să mergi la muncă în fiecare zi într-un loc unde toți te vor plecat și se comportă ca și cum n‑ai exista? Și ultima: cât de nesimțit poți fi ca să ai puterea de a ignora disprețul celorlalți și să continui să te comporți ca și cum nimic nu s‑a întâmplat?
Lasă un comentariu