Ca toată lu­mea bună, am și eu lista mea de per­soane pu­blice pe care le-aș vrea alun­gate de pe scena po­li­tică a Ro­mâ­niei. Pen­tru că mi se par niște in­di­vizi to­xici, care ne fac rău tu­tu­ror prin mo­dul în care gân­desc, vor­besc și ac­țio­nează. Rând pe rând, unii din­tre ei au co­bo­rât de pe scenă be­ne­vol — de pildă Ili­escu — al­ții în mod na­tu­ral — de pildă Va­dim Tu­dor — și al­ții cu că­tușe la mâini. Și de fi­e­care dată când pot sa mai tai de pe listă pe unul, mă bu­cur și sper că în lo­cul lor poate vor veni unii mă­car cu un dram mai buni.

Însă nu știu de unde naiba tot ră­sar alte spe­ci­mene, parcă și mai to­xice, în­ghe­su­indu-se pe lista mea ima­gi­nară. Ră­mă­se­seră Ponta și Drag­nea și vreo câ­țiva al­ții mai pu­țin im­por­tanți, dar e unul care se luptă de o bu­cată de vreme să urce în top. E do­bi­to­cul ăla na­țio­na­list, cu cre­ier de pi­te­can­trop: Bo­gdan Dia­conu. Și când con­stat că lista se lun­gește din nou, în loc să scadă, mă apuca dis­pe­ra­rea. De unde dracu’ ie­șiți, retardaților?