Folosim adesea expresii asupra cărora nu meditam prea mult. Pur simplu pronunțăm cuvintele pentru că așa le-am învățat, așa se spune. Dincolo de ele există uneori surprinzătoare înțelesuri și învățăminte. Probabil că filologii știu mai multe despre astfel de lucruri, dar uite că nu ni le prea spun și nouă. Iar surprizele nu vin întotdeauna din semantică, ci din comparația exprimării din limba română cu cea din alte limbi. De pildă engleza.
Să vă dau un exemplu. Spunem în română că luăm o decizie atunci când ni se cere să hotărâm ceva. A lua presupune un act de însușire a ceva ce a fost creat sau deținut de altcineva. E o deposedare a altuia sau altora. Șeful ia decizii. Cine face aceste decizii? Cine le construiește? Subliminal sugerăm că decizia este construită de subalterni, ceea ce adesea e foarte adevărat. Munca de analiză, efortul de a cerceta posibilele variante, strădania de a o identifica pe cea mai potrivită aparțin adesea celor ce sunt sub comanda șefului. Ei prezintă rezultatele muncii lor, iar șeful îi deposedează de ele și le transformă în decizia sa. Pe care a luat‑o. Să nu-mi spuneți că nu vi s‑a întâmplat așa ceva niciodată că nu vă cred.
În engleză expresia este complet diferită din punct de vedere semantic. You have to make a decision. Nimic nu-ți vine de‑a gata, nimeni nu trebuie să-ți aducă ceva ce să poți apoi lua. Tu trebuie să faci efortul. Tu trebuie să-ți asumi responsabilitatea.
Interesant cum sensul cuvintelor pe care le rostim ne poate influența felul de a gândi, nu?
17:12
Similar cu “a câştiga” vs “to earn”. 🙂
23:12
Neah, nu cred ca are (face? 🙂 ) sens.
Fix opusul teoriei tale e “a face o plecaciune” vs “take a bow”. De unde ia englezu’ plecaciunea?
23:12
De unde luăm și noi deciziile 😀
23:12
Neah, nu cred ca are (face? 🙂 ) sens.
Fix opusul teoriei tale e “a face o plecaciune” vs “take a bow”. De unde ia englezu’ plecaciunea?
23:12
De unde luăm și noi deciziile 😀