Prietenul meu, bugetarul

Zaver mare, moncher! Lume multă, tele­viz­iuni, ziare, lid­eri de sindi­cat și lid­eri de moment. Politi­cienii nu‑s departe nici ei. E der­anj la min­is­terul finanțelor, unde anga­jații îl sechestrează pe dom’ min­istru, care alt­minteri e băiat bun, da’ e măgar și n‑are maniere. Supărarea vine de la bani (de la ce altceva?). Dom­nii anga­jați nu mai primesc nu știu ce sporuri și “le‑a ajuns cuți­tul la os”.

În ultima vreme au mai fost ner­voz­ități de-astea, e drept că mai tem­per­ate, pe la dascăli sau pe la doftori. Criza din ultima vreme i‑a lovit mai întâi pe cei din dome­niul pri­vat, dar abia când au început măsurile de aus­ter­i­tate ale stat­u­lui șî au fost afec­tați buge­tarii au început și protestele “pop­u­lare”. Câtă vreme cei ce lucrează în dome­niul pri­vat au avut de supor­tat disponi­bi­lizări, restruc­turări, fal­i­ment și rene­gocieri de salarii nimeni nu simțit nevoia de proteste. Cu foarte puține excepții mediul pri­vat nu tol­erează sindi­catele, așa că mulțimea celor ce lucrează in srl-uri nu e pro­te­jată decât de pro­pria lor com­pe­tență pro­fe­sion­ală. Și une­ori de noroc.

Der­an­jul a început când buge­tarii au fost afec­tați. Para­doxal ei nu pro­duc nimic, ci doar con­sumă. Ei sunt cei pe care îi plă­tim să facă admin­is­trația țării în care trăim. Mis­i­unea lor prin­ci­pală este să ne servească pe noi, ceilalți. Și pen­tru asta noi îi plă­tim. E sim­plu, nu? Așa că, atunci când mă uit la anga­jații min­is­teru­lui de finanțe mă gân­desc la admin­is­trați­ile finan­ciare, la garda finan­ciară și la alte min­unate insti­tuții finan­ciare ale țării. Cum mă servesc ele pe mine? Mă țin la cozi, mă tratează cu dis­preț, mă plimbă de la un birou la altul și de fiecare dată când inter­acționez cu ei îmi doresc să nu‑i mai văd nicio­dată. Se întâm­plă asta din cauza min­istru­lui numit de par­tidul x sau y? Nici vorbă. Se întâm­plă pen­tru că așa se com­portă anga­jatul de la ghișeu, și șeful lui, și șeful șefu­lui lui. Vina min­istru­lui este că nu dă cu ei de pământ și nu schimbă sis­temul din temelii (deși une­ori real­izez cât de imposi­bil e asta, mai ales pe ter­men scurt). Dar sis­temul, sis­temul dragii mei, sunt ei. Ei te mulg de o șpagă și nu o fac pen­tru că i‑a pus min­istrul. Ei te plimbă inter­minabil de la un birou la altul, pen­tru că tu ești o prob­lemă de care tre­buie să scape. Ei sunt cei inca­pa­bili să-ți dea un răspuns intel­igi­bil pen­tru că sunt incom­pe­tenți. Nu îi vei vedea nicio­dată protestând pen­tru că nu au regle­men­tări clare sau pen­tru că nu sunt bine orga­ni­zați pen­tru a‑și servi clienții. Nu sunt indig­nați decât de salari­ile lor care nu cresc sufi­cient de mult.

Îi mai găsești rareori pe la câte un inter­viu dintr‑o firmă pri­vată și îi poți recunoaște ușor după aerul dezori­en­tat și sen­ti­men­tul de înstrăinare pe care îl afișează. Tupeul și aerele de spe­cial­ist se topesc, acum tre­buie să dovedească fără echivoc ce abil­ități au și real­izează cât de departe sunt de lumea reală a economiei.

Mai sunt medicii și asis­ten­tele, pe care îi ven­erăm în talk-show-uri de la ore târzii, îngrijorându-ne că ne vor părăsi și vor pleca în alte țări. Eu unul n‑aș fi chiar așa de trist: lasă să le ceară pli­curi cu bani și ălora din vest, să vadă și ăia cum e să nu se uite nimeni la tine într-un spi­tal dacă nu dai șpagă! Poate așa o să înțe­leagă și ei care e tre­aba cu sănă­tatea. Am auzit însă că medicii noștri se lecui­esc brusc de ast­fel de metehne când ajung prin țările bogate – pasămite au salarii bune și nu mai au nevoie de “moti­vați­ile” supli­mentare. Doar în Româ­nia tre­buie să ia ultimul bănuț unui țăran amărât care speră să mai apuce ziua de mâine. Ce să facă bieții medici, dacă nu se ajung cu banii? Cine plătește rata la Audi?

Îmi rămâne însă o între­bare în minte: când le vom pune piciorul în prag aces­tor măscărici care stau pe banii noștri și nu ne ajută cu nimic? Când voi vedea o demon­strație a celor care pro­duc ven­i­turile aces­tei țări împotriva aces­tui sim­u­lacru de admin­is­trație? Când le vom spune că nu mer­ită nici un sfert din ceea ce li se plătește? Avem cura­jul să ne privim în ochi și să ne spunem ade­vărul?


Comentează pe Facebook...


Comentează pe blog...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.

Meniu