Mai sunt câ­teva ore din 2011 și ci­team în­tre­ba­rea de pe blo­gul lui Ma­nafu: cum a fost pen­tru tine 2011? M‑am gân­dit să răs­pund într-un co­men­ta­riu și, îna­inte de a scrie, m‑am gân­dit ce aș vrea să po­ves­tesc des­pre anul care a tre­cut. După câ­teva mi­nute am re­a­li­zat că e prea mult pen­tru un co­men­ta­riu, așa că m‑am în­tors aici, să scriu. Să spun tot ce am de spus des­pre 2011.

Pen­tru mine a fost un an greu, nu atât din ca­uză de prea multă muncă, cât din ca­uza mul­te­lor dez­a­mă­giri pe care le-am avut. Mai în­tăi a fost ten­ta­tiva ne­re­u­șită de a con­trola pro­iec­tele de­ru­late de firma unde lu­crez în Abu Dhabi – am fost acolo pen­tru vreo 7 săp­tămâni, ho­tă­rât să fac or­dine în cele câ­teva con­tracte pe care le de­ru­lam acolo, dar n‑am re­u­șit mare lu­cru. Cul­tura arabă m‑a în­frânt, așa cum cred că ar în­frânge pe ori­cine ar în­cerca să aplice acolo re­gu­lile oc­ci­den­tale. E pur și sim­plu im­po­si­bil, dintr‑o mie de mo­tive pe care n‑o să le în­șir aici.

Apoi a fost criza fi­nan­ci­ară prin care a tre­cut firma, de­ca­pi­ta­li­zată de lă­co­mia unui om, care a vrut să-și scoată pro­fi­tul pe ani îna­inte, chiar dacă risca fa­li­men­tul. Tot ce în­cer­ca­sem să con­stru­iesc în cele câ­teva luni de când ve­ni­sem s‑a nă­ruit îna­inte de a pu­tea da vreun fel de roade. Pen­tru că do­rința de pro­fit poate să treacă peste des­ti­nele unor oa­meni, tri­mițându-le munca în de­ri­zo­riu. Mulți au ple­cat, că­u­tând sta­bi­li­ta­tea. Am ră­mas cre­zând că pot și voi fi lă­sat să re­con­stru­iesc. În orice dez­as­tru există un mic avan­taj: acela de a pu­tea re­porni cu­rat, fără me­teh­nele tre­cu­tu­lui — după un foc pu­ri­fi­ca­tor, poți re­con­strui ceva mai bun de­cât ceea ce a ars.

N‑a fost să fie. Po­ten­ți­a­lii noi ac­țio­nari, aduși de vân­za­rea fir­mei, au ve­nit în firmă doar cu un tre­că­tor su­port fi­nan­ciar și cu un ex­ces de au­to­ri­ta­rism, me­nit să țină loc de pri­ce­pere ma­na­ge­ri­ală. Fără să aibă ha­bar de in­dus­tria în care vo­iau să in­ves­tească, s‑au ară­tat or­go­li­oși și si­guri de ei, dar n‑au pro­dus nici un fel de schim­bare care să dea ga­ran­ția unei du­ra­bi­li­tăți a con­struc­ției. În mod fi­resc, spre fi­nele anu­lui au re­nun­țat la achi­zi­ție, deo­cam­dată aflându-se în pa­gubă. Do­rința lor de a crea o vacă de muls bani s‑a do­ve­dit ne­re­a­listă. Or­go­li­oși, au de­cla­rat că vina e în ta­rele tre­cu­tu­lui aces­tei firme, așa că vor con­strui ei una de la zero. Eu știu de pe acum ce soartă va avea.

În 2011 am avut oca­zia să aflu mai multe des­pre in­dus­tria ser­vi­ci­i­lor IT din Ro­mâ­nia. Am fost din nou dez­a­mă­git să con­stat că toți ju­că­to­rii im­por­tanți sunt firme con­duse ex­clu­siv după prin­ci­pi­ile pro­fi­ta­bi­li­tă­ții ma­xi­male, fără vreo în­gri­jo­rare pen­tru efec­tele pe ter­men lung ale lip­sei de ca­li­tate, ale în­șe­lă­rii cli­en­ți­lor (une­ori în mod gro­so­lan), ale pre­țu­ri­lor in­de­cente prac­ti­cate. To­tul se re­zumă la a câștiga con­trac­tele. Ce se li­vrează, cu ce se alege cli­en­tul – ve­dem noi! Să‑i luăm ba­nul. Criza eo­no­mică a re­dus însă pro­iec­tele în zona pri­vată, așa că acum toți își mută aten­ția că­tre sec­to­rul pu­blic – tre­buie câști­gate li­ci­ta­ți­ile la stat, chiar dacă nu avem com­pe­ten­țele ne­ce­sare. Acesta e cu­vân­tul de or­dine. Ori­unde te în­torci domnește lipsa de pro­fe­sio­na­lism și, mai grav, lipsa do­rin­ței de pro­fe­sio­na­lism. Nu mai e vorba de­cât de bani, prin orice mijloace.

Toate as­tea adu­nate de‑a lun­gul unui an m‑au con­dus la o con­clu­zie amară: lo­cul meu nu pare să mai fie în această in­dus­trie. Îmi este tot mai greu să gă­sesc lo­cul în care com­pe­ten­țele mele să aibă cu ade­vă­rat va­loare – nu sunt un bun vân­ză­tor. În plus, nu știu, nu pot și nu vreau să mint. Așa cum acum do­uă­zeci ani am schim­bat me­se­ria de in­gi­ner pe cea de IT, se pare că va tre­bui să fac încă o schim­bare. Di­fe­rența e că atunci eram cu do­uă­zeci de ani mai tâ­năr, cu do­uă­zeci de ani mai fle­xi­bil și mai ada­pa­bil. Sper că acum sunt cu do­uă­zeci de ani mai înțelept.

Pe un plan mai larg, în 2011 mi s‑a ci­men­tat con­vin­ge­rea că ne aflăm într‑o criză mai pro­fundă de­cât una eco­no­mică. Cred că tre­buie să se în­tâm­ple schim­bări mari pen­tru a ne re­găsi echi­li­brul și nu mă re­fer doar la Ro­mâ­nia. Am de­ve­nit tot mai con­vins că ast­fel de schim­bări nu se pot pro­duce de sus în jos, ci in­vers. A crea co­mu­ni­tăți care să cre­ască și să in­flu­en­țeze pe cei din jur este mult mai lu­cra­tiv de­cât lupta po­li­tică sau sin­di­cală. De aceea m‑am ho­tă­rât să fiu mai ac­tiv acolo unde se pot con­strui ast­fel de co­mu­ni­tăți, în zona pe care o nu­mim azi so­cial me­dia. Blo­gul de față e un prim pas și cel mai mo­dest. Am în­ce­put să scriu mai mult și să în­cerc să mă fac mai vi­zi­bil. Am în plan câ­teva pro­iecte, toate di­fi­cile, dar in­te­re­sante. Am să în­cerc să le de­ma­rez și să ajung la re­zul­ta­tele pe care le-aș vrea – nu e vorba de pro­fit, ci de cre­a­rea unor comunități.

Așa a fost 2011 pen­tru mine.


Comentează pe Facebook...


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Abonează-te...

Trimite-mi articolele noi la: 

Am înțeles termenii și condițiile în care sunt utilizate datele mele.